News Flash:

"Fabrica" de droguri descoperita de procurorii DIICOT din Timisoara la un student la Chimie

16 Octombrie 2013
1652 Vizualizari | 0 Comentarii

Zece persoane din Timisoara, printre care se afla si un student la Chimie, sunt audiate miercuri de procurorii DIICOT, în legatura cu un laborator clandestin de producere a drogurilor sintetice de mare risc (amfetamina), descoperit de politisti în urma unor perchezitii imobiliare.

Politistii specializati în combaterea criminalitatii organizate din Timis si procurorii DIICOT au efectuat doua perchezitii domiciliare pe raza municipiului Timisoara, la o persoana suspectata de trafic de droguri de mare risc.

Potrivit anchetatorilor, au fost ridicate mai multe instalatii pentru distilare si refrigerare, sticlarie de laborator, cantare electronice, sute de sticle si recipiente etichetate ce contineau compusi chimici solizi sau lichizi, substante chimice periculoase cu grad mare de toxicitate sau explozie, dar si pre-precursori pentru prepararea amfetaminei, precum si alti derivati de amfetamina.

Totodata, politistii au ridicat si mici cantitati de substante pulverulente susceptibile a fi amfetamina.

Cele zece mandate de aducere au fost puse în executare, printre cei suspecti regasindu-se si persoane care frecventau anturajul infractional al suspectului principal.


procurorii diicot amfetamina politistii diicot
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1307 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005522 (s)