News Flash:

Destinatiile alese de romani pentru minivacanta de 1 Mai - preturi si facilitati

23 Aprilie 2018
497 Vizualizari | 0 Comentarii
vacanta pe nevazute

Pentru minivacanta de 1 Mai (27 aprilie - 2 mai), turistii romani au ales destinatii calduroase, iar bugetele alocate au oscilat intre 500-1.500 de euro la sejururile externe si 30-1.000 de euro la cele interne, arata datele transmise pentru MEDIAFAX de principalii touroperatori.
„Pentru a-si petrece minivacanta de 1 Mai, turistii nostri au ales un sejur prelungit, de o saptamana. Cei mai multi dintre ei au ales statiunea egipteana Sharm El Sheikh sau emiratul Dubai, pentru ca sunt destinatii exotice accesibile ca pret si ca timp (aflate la doar cateva ore de zbor, 3 ore si jumatate, respectiv 5 ore fata de Romania). Cele doua destinatii au fost alese pentru plaja, acolo fiind deja temperaturi de vara, in jur de 30 de grade Celsius”, a precizat Maria Goicea, director de marketing la Cocktail Holidays.

„Turistii care merg in cele doua destinatii sunt persoane peste 25 de ani, cupluri sau familii, cu venituri cel putin medii, care au buget intre 500 si 1.500 de euro/persoana”, a mai mentionat oficialul agentiei, adaugand ca vanzarile pentru vacante de 1 Mai 2018 fata de 2017 „sunt in crestere cu 10%”.

Pentru destinatia Dubai, tarifele incep de la 750 euro/persoana (cazare 7 nopti, camera dubla, mic dejun, zbor direct dus-intors cu bagaj de cala 20 kg, taxe de aeroport, transfer aeroport-hotel-aeroport, asigurare medical si storno, asistenta turistica), iar pentru destinatia Sharm El Sheikh (Egipt) tarifele sunt cuprinse intre 1.125 si 1.183 euro/cazare (7 nopti, camera dubla - standard, superioara sau deluxe -, regim masa all-inclusive, transport cursa charter Tarom zbor direct, 1 bagaj de cala de maximum 20 kg + 1 bagaj de cabina de maximum 10 kg, transfer de grup aeroport-hotel-aeroport, taxe de aeroport, asistenta turistica).
„Sharm El Sheikh este o destinatie completa, cu servicii all-inclusive si cu activitati pentru toate preferintele, ideala pentru relaxare la plaja si in resorturile de la Marea Rosie, dar si pentru o vacanta activa la snorkeling, fiind unul dintre cele mai apreciate locuri din lume pentru viata subacvatica bogata, quard-safari sau plimbarile cu jeep-urile in Desertul Sahara, plimbarile cu submarinul sau excursiile la Muntele lui Moise si Manastirea Sf. Ecaterina. Este apreciata pentru resorturile sale cu servicii all-inclusive si pentru investitiile care le fac remarcabile: cel mai lung ponton (Rixos Sharm El Sheikh), cele mai mari si impresionante piscine (Sunrise Grand Select Arabian Beach Resort), cele mai frumoase foisoare pe plaja (Rixos si Sunrise Grand Select Arabian Beach Resort)”, mentioneaza reprezentantii agentiei promotoare.

Pe de alta parte, potrivit lui Dan Dumitru, marketing manager Paralela 45, turistii care au ales anul acesta sa mearga in minivacanta de 1 Mai sunt, in general, cei care cauta destinatii calduroase sau destinatii exotice pentru plaja. „Si litoralul romanesc a fost cautat, ca un fel de reminiscenta a acelui 1 Mai muncitoresc, tinerii alegand insa statiunile romanesti de la Marea Neagra, dar si litoralul bulgaresc”.

Bugetele au fost diferite, in functie de destinatie, arata oficialul agentiei Paralela 45: „Cei care au ales litoralul romanesc au platit 138 de lei/persoana/pachet pentru cel mai ieftin sejur de 2 nopti cu mic dejun inclus la un hotel de 3 stele in Mamaia, iar cei care au ales o vacanta exotica au platit 2.285 euro/persoana/pachet pentru 14 zile pe litoralul din Cancun (Mexic)”.

„Dupa o iarna lunga, romanii cauta, ca in fiecare an, plaja si relaxare pentru minivacanta de 1 Mai. Ziua de 30 aprilie declarata libera pentru bugetari a participat la cresterea cu 10% a vanzarilor fata de anul trecut”, a mentionat Dan Dumitru.

La Paralela 45, ofertele pentru minivacanta de 1 Mai (27 aprilie - 2 mai) sunt urmatoarele:
Litoral
- Mamaia, de la 373 la 963 de euro (2 persoane) - 5 nopti de cazare in camera dubla, mic dejun, cazare la hotel de 4 stele standard sau de lux (cu piscina exterioara, plaja privata)
- Neptun, 433 de euro (2 persoane) - 5 nopti de cazare in camera dubla, acces gratuit la spa;
Baile Felix
- intre 315 si 700 de euro (2 persoane) - 5 nopti de cazare camera dubla, cu demipensiune sau pensiune completa
- sejur de 5 nopti cu pensiune completa si tratamente - 680-700 de euro (2 persoane, camera dubla, cazare la hotel de 4 stele)
Munte
- Predeal, de la 186 la 314 euro (2 persoane) - 5 nopti de cazare in camera dubla, cu mic dejun, cazare de 3, 4 sau 5 stele
- Sinaia, de la 261 la 554 de euro (2 persoane) - 5 nopti de cazare in camera dubla, cu mic dejun, cazare la 3, 4 sau 5 stele
- Bran, de la 240 la 350 de euro (2 persoane) - 5 nopti de cazare camera dubla, cu mic dejun, cazare la 3 sau 4 stele.

Ca destinatie externa, este exemplificata Antalya (Turcia): de la 903 la 1.300 euro/sejur de 7 nopti hotel 5 stele/camera dubla, regim all-inclusive/ultra all-inclusive, zbor charter cu compania Tarom, taxe de aeroport, transfer aeroport-hotel-aeroport, asistenta turistica.

In continuare, Daniela Toncu, head of leisure Happy Tour, apreciaza ca profilul turistilor care merg in vacanta de 1 Mai nu s-a schimbat fata de anii trecuti. „Sunt turisti intre 25 si 45 de ani, cu venituri medii, si care prefera mai multe vacante scurte in care sa vada cat mai multe locuri. Bugetele acestora variaza intre 100 si 500 de euro/persoana in functie de destinatiile dorite”, estimeaza reprezentantul agentiei.

Potrivit Happy Tour, „cei mai multi turisti au ales sa mearga in minivacanta de 1 Mai pe litoralul romanesc sau pe litoralul bulgaresc, insa alti clienti ai agentiei au mai achizitionat pachete turistice pentru aceasta perioada in Istanbul, Amsterdam, Milano, Roma, Atena sau Tel Aviv. Iar familile cu copii au ales parcurile de distractie - Disneyland Paris, Legoland (Germania), Portaventura (Spania) sau Europa Park (Germania).

La Happy Tour, ofertele pentru minivacanta de 1 Mai sunt urmatoarele:
- Circuit Israel (30 aprilie - 6 mai), 1.338 euro/2 adulti/6 nopti. Itinerariu: Tel Aviv, Betleem, Ierusalim, Ierihon, Marea Moarta, Nazaret, Caan, Galileea, Capernaum, Muntele Tabor si Haifa. Printre serviciile incluse se numara transportul cu avionul Bucuresti - Tel Aviv - Bucuresti cu compania EL AL, asistenta (la Tel Aviv) in aeroport la sosire/plecare, 5 nopti cazare cu demipensiune (mic dejun si cina) la hotel de 4 stele (respectiv 3 nopti in Betleem si 2 nopti in Nazaret), autocar cu aer conditionat, intrari la obiectivele precizate in program, ghizi vorbitori de limba romana la Betleem si Ierusalim (Via Dolorosa) specializati in actiuni turistice/pelerinaje, insotitor roman de grup, transfer munte Tabor, taxele de aeroport si catering incluse;
- Disneyland Paris (1-3 mai), de la 781 de euro (2 adulti si un copil de 5 ani) pentru 2 nopti de cazare, regim masa demipensiune, fara bilet de avion, fast pass si intrari gratuite in parcurile de distractii. Pentru copiii sub 7 ani cazarea si mesele sunt gratuite;
- Dubai (27 aprilie - 2 mai) - de la 1.500 de euro (2 persoane), cu 5 nopti de cazare in camera dubla, mic dejun, zboruri dus-intors, taxe de aeroport, transfer aeroport-hotel-aeroport
- Mamaia, de la 380 la 963 de euro (2 persoane), cu 5 nopti cazare in camera dubla, mic dejun, hoteluri de 4 si 5 stele
- Neptun, 247 de euro/apartament cu un dormitor, 5 nopti de cazare
- Baile Felix, de la 350 la 724 de euro (2 persoane), cazare 5 nopti in camera dubla, regim masa demipensiune sau pensiune completa, hoteluri de 4 sau 5 stele
- Predeal, intre 200 si 400 de euro (2 persoane), cazare 5 nopti in camera dubla, mic dejun, hoteluri de 3 si 4 stele.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2020 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1184 (s) | 33 queries | Mysql time :0.018360 (s)