News Flash:

„De la Timisoara la Lisabona - Care este rolul oraselor in Uniunea Europeana?” dezbatere intre Dominic Fritz, primarul Timisoarei si Carlos Moedas, primarul Lisabonei.

27 Septembrie 2022
369 Vizualizari | 0 Comentarii
Dominic Fritz

Primaria Municipiului Timisoara organizeaza joi, 29 septembrie o dezbatere intre doi primari de orase europene despre rolul tot mai important al oraselor la nivel international si provocarile pe care acestea le intampina.

Evenimentul face parte din programul de promovare externa a titlului de Capitala Europeana a Culturii. Vor fi aprofundate teme de prima importanta si actualitate, fie ca este vorba de tranzitia spre energie verde, poluarea si aglomeratia din orase si solutionarea lor, atragerea de fonduri europene, s.a. Lisabona a fost Capitala Europeana a Culturii in 1994.

„In contextul vizitei sale pentru a primi titlul de Doctor Honoris Causa de la Universitatea de Vest, ma bucur ca primarul Carlos Moedas a raspuns pozitiv invitatiei noastre la acest eveniment si astept cu drag sa il am ca partener de dialog. Chiar daca distanta dintre Timisoara si Lisabona este de peste 3.000 de kilometri, multe dintre provocarile cu care orasele noastre se confrunta sunt comune. Gasim solutii impreuna sau fiecare actioneaza separat? ”, transmite primarul Timisoarei, Dominic Fritz.

Carlos Moedas este primarul Lisabonei si fost Comisar European in perioada 2014-2019, avand ca portofoliu Cercetarea, Stiinta si Inovarea. El a fost, de asemenea, secretar de stat in guvernul Portugaliei din 2011 pana in 2014.
Dezbaterea va avea loc joi, 29 septembrie, de la ora 16:00 la Cinema Victoria si va fi moderata de Alex Condrache, doctor in Literatura Comparata la Universitatea de Vest din Timisoara si se va desfasura in limba engleza.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1253 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004675 (s)