News Flash:

Cum au reactionat SOTIA si vecinii lui Sebastian Ghita dupa ce a fost anuntata prinderea acestuia in Serbia

14 Aprilie 2017
1076 Vizualizari | 0 Comentarii
sebastian ghita3
Sotia fostului deputat Sebastian Ghita, care a fost localizat si prins in timpul noptii de joi spre vineri, nu a facut niciun fel de declaratii la iesirea din imobilul pe care il detine in Ploiesti, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Sotia lui Sebastian Ghita a iesit vineri, in jurul orei 10.40 din casa parintilor ei, care se afla in spatele imobilului pe care aceasta il detine impreuna cu fostul deputat.
Intrebata de jurnalisti cum comenteaza faptul ca sotul ei a fost prins, sotia lui Sebastian Ghita nu a comentat in niciun fel, s-a urcat in masina si a plecat de acasa.
Nici socrul fostului deputat nu a comentat prinderea lui Ghita, in vreme ce unul dintre vecini a declarat ca omul de afaceri „este alergat”, desi nu a fost judecat.
„Ca vecin a fost un baiat deosebit. In primul rand ca nu l-a judecat nimeni, dom`ne! A dat vreun verdict vreun judecator pentru el ca sa fie alergat asa?”, a spus vecinul lui Sebastian Ghita.
Sebastian Aurelian Ghita a fost localizat si retinut, in cursul acestei nopti, in Belgrad, informeaza Inspectoratul General al Politiei Romane (IGPR).
"In urma activitatilor investigative complexe si a informatiilor furnizate de Directia Operatiuni Speciale si Directia de Investigatii Criminale din cadrul Politiei Romane, in cursul acestei nopti, in Belgrad, a fost localizat si retinut, inculpatul Ghita Sebastian Aurelian. Multumim reprezentantilor institutiilor de aplicare a legii din Serbia, Ungaria, Bulgaria, Grecia, Turcia, Muntenegru, Croatia, Austria, Italia si Franta, precum si partenerilor interni, pentru cooperarea in acest caz. Schimbul de date si informatii a avut loc prin CCPI, ENFAS si PNR. In momentul depistarii, cel in cauza a prezentat pentru legitimare, documente false, care prezinta insemnele unui stat din U.E.", se arata intr-un comunicat de presa al Inspectoratului General al Politiei Romane (IGPR).
In prezent, se deruleaza procedura legala in astfel de situatii, a mai precizat IGPR.
Sebastian Ghita ar fi fost pierdut, in noaptea de 19 spre 20 decembrie 2016, de politistii care il filau pe DN1, in timp ce se indrepta catre casa de la un eveniment al SRI, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX.
Fostul deputat are, pana la momentul transmiterii stirii, cinci dosare penale.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1370 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005880 (s)