News Flash:

COSMAR pentru soferii din Timis, inainte de 1 Mai

1 Mai 2015
1506 Vizualizari | 1 Comentarii
Politistii rutieri au iesit din nou pe drumurile din Timis pentru a sanctiona soferii care nu respecta regulile de circulatie. In 48 de ore, acestia au amendat 271 de soferi care au depasit limitele legale de viteza si au retinut 42 de permise de conducere.
Oamenii legii au monitorizat drumurile din Timis in perioada 28-29 aprilie, timp in care au acordat aproape 540 de sanctiuni contraventionale. Vizati au fost in special soferii vitezomani si cei care nu respecta regulile privind efectuarea manevrei de depasire.
“Astfel, amplasate in sistem cascada, au fost utilizate toate aparatele radar din dotarea Serviciului Rutier pentru masurarea vitezei de deplasare a autovehiculelor. In urma activitatilor desfasurate, politistii au aplicat 544 de sanctiuni contraventionale conducatorilor auto care au incalcat normele rutiere, 271 fiind pentru nerespectarea limitelor legale de viteza”, transmit oamenii legii.
Politistii au retinut si 42 de permise de conducere, dintre care 14 au fost pentru nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depasire si 11 pentru nerespectarea limitelor legale de viteza.
“O femeie de 64 de ani, din Orsova, a fost depistata de politisti in timp ce conducea un autoturism pe D.N. 59 ruland cu o viteza de 157 km/h pe un sector de drum cu limita legala de 90 de km/h”, au mai precizat politistii timiseni.
Femeia in cauza a fost amendata si i s-a retinut permisul de conducere, in vederea suspendarii exercitarii dreptului de a conduce vehicule pentru o perioada de 90 de zile, scrie tion.ro.
Politistii recomanda celor aflati la volan sa adapteze viteza la conditiile meteo-rutiere, sa pastreze o distanta corespunzatoare fata de autovehiculul din fata si sa sporeasca atentia atunci cand circula in coloana sau vizibilitatea este redusa.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1345 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006710 (s)