News Flash:

Un barbat care a stat 21 de ani in inchisoare, cautat dupa ce ar fi violat o femeie din Petrosani

30 Ianuarie 2018
1102 Vizualizari | 0 Comentarii
penitenciar

Un barbat de 56 de ani, din orasul Plopeni, judetul Prahova, este cautat de politisti dupa ce ar fi violat si talharit o femeie din municipiul Petrosani, suspectul fiind cunoscut ca a mai comis fapte similare in urma carora si-a petrecut, pana acum, 21 de ani in inchisoare, a informat luni Inspectoratul de Politie Judetean (IPJ) Hunedoara. 

Victima, o femeie de 49 de ani, le-a relatat politistilor ca era singura acasa cand barbatul a intrat peste ea in locuinta, a lovit-o cu pumnii si a obligat-o sa intretina relatii sexuale cu el. Incidentul a avut loc duminica, iar la plecare barbatul a rascolit bunurile din locuinta si a luat de acolo 130 de lei. 

"In cauza, politistii au intocmit un dosar penal sub aspectul savarsirii infractiunilor de talharie calificata si viol, iar in urma activitatilor intreprinse au reusit sa stabileasca identitatea barbatului banuit de comiterea respectivelor infractiuni. Acesta are 56 de ani si este din orasul Plopeni, judetul Prahova", a declarat purtatorul de cuvant al IPJ Hunedoara, Bogdan Nitu. 

Politistii au inceput cercetarile pentru prinderea suspectului si au difuzat o fotografie a barbatului, precizand ca in cazul in care cetatenii il recunosc, sa sune la 112, deoarece este posibil ca individul sa aiba un cutit asupra sa. 

Potrivit datelor IPJ Hunedoara, Radu Fonea este cunoscut ca recidivist, el petrecandu-si 21 de ani in inchisoare pentru fapte de talharie si viol. Ultima oara, barbatul a fost eliberat din penitenciar in iulie 2017, dupa ce a fost condamnat la 10 ani de inchisoare pentru o fapta de viol si talharie petrecuta la Petrosani, in anul 2007. AGERPRES


petrosani
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1145 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006522 (s)