News Flash:

Timisorenii vor avea combustil din... gunoi stradal

30 Iulie 2018
1067 Vizualizari | 0 Comentarii
colterm timis1

Timisoara are pentru trei luni un nou operator de salubritate urbana, dupa ce alesii locali au votat vineri proiectul de atribuire a acestui serviciu catre compania de termoficare a primariei, Colterm

Aceasta delegare directa a serviciului de salubrizare s-a facut in regim de "forta majora", intrucat vechiul contract cu RETIM va expira pe data de 5 august, iar municipiul ar fi riscat sa ramana cu trotuarele si carosabilul necuratate, in conditiile in care RETIM a anuntat ca nu va participa la o noua licitatie, la preturile oferite de primarie, pe care le considera prea mici. 

"Licitatia organizata recent pentru acest serviciu a esuat. S-a prezentat un singur ofertant, care a venit cu o oferta prin care a trebuit sa fie descalificat. Primaria a oferit 98.886.498 lei pentru contractul pe patru ani, in timp ce firma a venit cu un pret aberant, de 217.381.025 lei", a explicat primarul Nicolae Robu. 

City-managerul municipiului, Robert Kristof, a sustinut in sedinta de vineri ca termenul de 90 de zile prevazut de lege pentru atribuirea serviciului de salubrizare prin licitatie este unul rezonabil si ca daca lucrurile se misca rapid, pot fi organizate chiar trei licitatii. 

"Ne incadram cu termenul, poate chiar si pentru a treia licitatie. Pentru statia de sortare vom merge pe delegarea gestiunii directe catre Colterm, pentru ca daca Colterm isi modifica putin cazanele, tot ce se produce la statia de sortare, ei pot sa si arda si sa valorifice energetic toate deseurile sortate. Ar fi un venit in plus, pentru ca (...) ulterior Colterm poate chiar sa-si reduca costurile de producere a agentului termic", a afirmat Kristof. 

Potrivit primarului Nicolae Robu, pentru adunarea gunoiului menajer este deja contractata firma, iar Directia de Sanatate Publica Timis a emis o adresa in care se precizeaza ca este un caz de forta majora, intrucat ca nu fi lasat un oras fara servicii de curatenie. AGERPRES


timisoara salubritate urbana termoficare colterm
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1158 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006134 (s)