News Flash:

Sase morti si pagube masive in Illinois, efectele tornadelor care au lovit Vestul Statelor Unite

18 Noiembrie 2013
1470 Vizualizari | 0 Comentarii
Zeci de tornade și furtuni puternice au afectat duminică Vestul mijlociu al SUA (Midwest), provocând moartea a cel puțin șase persoane, pagube masive în diferite comunități din Illinois și lăsând în întuneric centrul orașului Chicago, informează luni Associated Press.

Nu se știe cu exactitate câte tornade au lovit SUA. Potrivit Serviciului Național de Meteorologie, 65 de tornade ar fi afectat centrul și nordul Statelor Unite, majoritatea în statul Illinois. Meteorologul Matt Friedlein a afirmat însă că numărul lor real ar putea fi mult mai mic, în condițiile în care angajații serviciilor de urgență, cei care au fost martorii unui astfel de fenomen meteorologic și alții ar fi putut raporta aceeași tornadă.

Potrivit acestuia, astfel de furtuni puternice sunt rare în această perioadă târzie a anului, deoarece nu există de obicei suficientă căldură de la soare pentru a susține aceste fenomene meteo. Duminică s-au înregistrat însă temperaturi între 16 și 26 de grade Celsius, fiind astfel suficient de cald pentru a apărea o astfel de vreme severă, susținută și de rafale de vânt, care sunt de obicei mai puternice în această perioadă a anului decât în timpul verii.

Un bărbat în vârstă și sora lui și-au pierdut viața în momentul în care casa lor a fost lovită de o tornadă, au informat surse spitalicești. Agenția pentru managementul situațiilor de urgență din Illinois a confirmat alte patru decese, însă nu a oferit detalii.

Comunicațiile fiind dificile și multe drumuri impracticabile, rămâne neclar câte persoane au murit sau au fost rănite în tornadele neobișnuit de puternice de la sfârșitul sezonului.

O tornadă a blocat accesul unei comunități rurale de 16.000 de locuitori din Illinois, a doborât stâlpi de înaltă tensiune, a smuls copaci din rădăcini și a întrerupt alimentarea cu gaze. O sursă de la un spital din Peoria a informat că 37 de pacienți au fost tratați, opt cu răni grave. O altă unite din același oraș din statul Illinois as informat că peste zece persoane s-au prezentat la camera de gardă, însă niciuna nu a prezentat răni care să-i pună viața în pericol. AGERPRES


illinois chicago
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1228 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004298 (s)