News Flash:

Procesul lui Marian Oprisan se reia la Judecatoria Cluj-Napoca la sesizarea Laurei Codruta Kovesi

8 Iulie 2014
2462 Vizualizari | 0 Comentarii
Marian Oprisan
Presedintele Judecatoriei Cluj-Napoca, judecatorul Lucian Marian, a declarat ca procesul in care este judecat presedintele Consiliului Judetean (CJ) Vrancea, Marian Oprisan, are un nou termen pe 10 iulie, dupa ce termenul anterior a fost pe 22 mai, transmite Agerpres.

In cazul lui Marian Oprisan, judecat pentru infractiuni de coruptie (Legea 78/2000), seful DNA, Laura Codruta Kovesi, a sesizat Inspectia Judiciara pentru faptul ca dosarul respectiv asteapta de mai multi ani la judecatoria clujeana.

La inceputul lunii iunie, seful DNA, Laura Codruta Kovesi, a sesizat Inspectia Judiciara (IJ) in cazul magistratilor care judeca dosarul sefului CJ Vrancea, Marian Oprisan, trimis in judecata in iunie 2006. Sesizarea ii vizeaza pe magistratii de la Judecatoria Cluj-Napoca, aceia care ar amana solutionarea dosarului de coruptie al lui Marian Oprisan, aflat pe rolul instantelor de peste opt ani. Kovesi cere IJ verificari pentru posibile abateri disciplinare in cazul judecatorilor. In acest dosar, de-a lungul anilor au fost facute mai multe cereri de stramutare a procesului, iar ulterior au foarte multe termene amanate.

Presedintele CJ Vrancea spunea, intr-un comunicat de presa remis luna trecuta, ca dosarul aflat pe rolul instantei clujene este unul ''eminamente politic'', subliniind ca are interesul sa isi demonstreze nevinovatia si nu este interesat ''nicio secunda de tergiversarea cauzei sau de prescrierea faptelor, asa cum s-a specificat!''.

De asemenea, el preciza ca nu a facut nici macar o cerere de amanare a dosarului iar insinuarea acestei idei ar servi ''intereselor politice ale PDL si ale altor formatiuni de dreapta care spera, inca o data, sa ii manipuleze pe cetatenii acestei tari folosind tema anticoruptiei''.

Procesul presedintelui CJ Vrancea a inceput in 2006, dar a fost tergiversat de la o instanta la alta in urma invocarii unor diverse lipse de proceduri.

In iunie 2006, procurorii anticoruptie au dispus trimiterea in judecata a presedintelui Consiliului Judetean (CJ) Vrancea, Marian Oprisan, pentru savarsirea infractiunilor de abuz in serviciu, utilizarea creditelor in alte scopuri decat cele pentru care au fost acordate, fals si uz de fals.

Potrivit unui comunicat al DNA de la acea data, in acelasi dosar s-a mai dispus trimiterea in judecata a vicepresedinte al CJ Vrancea, Mircea Diaconu, a Valeriei Teodorescu - director Directia Economica din cadrul CJ Vrancea, a lui Ion Costeanu - director Directia Tehnica CJ Vrancea, a lui Liviu Rusu - sef Serviciu Drumuri si Poduri din Directia Tehnica din cadrul CJ Vrancea, precum si a lui Valeriu Iacob - diriginte de santier.

Acestia sunt acuzati de savarsirea infractiunilor de complicitate la abuz in serviciu si la folosirea creditelor in alte scopuri decat cele pentru care au fost acordate, precum si fals intelectual.

In cursul anului 2004, CJ Vrancea a primit suma de 1,9 milioane USD din partea Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului pentru pietruirea drumurilor comunale din judetul Vrancea.

Potrivit probelor administrate, Comisia de licitatie numita de Marian Oprisan a selectionat si a atribuit lucrari de constructie unor firme neeligibile, conduse de apropiati ai inculpatului, si anume: SC Aispa Stars 95 SA (al carei patron este omul de afaceri Prunache Corneliu), SC Top Media SRL (al carei patron este Graur Vasile, fratele inculpatei Valeria Teodorescu) si SC Utilaj Construct SA (al carei patron este Mihaiuc Vasile). De altfel, s-a dovedit ca cele trei firme nu dispuneau de utilajele necesare efectuarii acestor lucrari, iar firma SC Top Media SRL este o firma fara sediu si fara angajati.

Firmele respective au contractat lucrari de asfaltare pentru 41 de drumuri comunale, dintre care o parte erau asfaltate anterior iar pe altele nu s-a executat nici un fel de lucrare, insa banii au fost incasati. Pe cele cateva drumuri pe care au fost executate, lucrarile s-au dovedit a fi de proasta calitate si efectuate fara proiecte tehnice.

Anchetatorii au aratat ca platile s-au facut integral in contul firmelor selectionate, la doua-trei zile dupa semnarea contractelor si ca ordinele de plata au fost semnate de inculpatii Oprisan si Diaconu.

Din cercetarile efectuate a mai rezultat ca in perioada 2004-2005, inculpatul Oprisan a negociat si achizitionat, fara hotararea necesara a CJ si fara avizele de specialitate ale comisiilor din Consiliu, Complexul Turistic 'Caprioara', in jurul caruia detinea, impreuna cu membrii familiei, 8 hectare de teren. Pentru aceasta achizitie, Marian Oprisan a alocat ilegal 17 miliarde lei vechi din fondurile publice ale CJ Vrancea. In plus, acesta a intocmit si inaintat Guvernului o adresa falsa prin care a solicitat si obtinut 3 miliarde lei vechi din fondul de rezerva al Executivului. Pretextele invocate in adresa sunt false iar banii au fost utilizati tot pentru achizitia complexului.

Prejudiciul in dauna Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului este estimat la 55 miliarde lei vechi, reprezentand lucrari de asfaltare neexecutate sau de proasta calitate.

Prejudiciul in dauna bugetului CJ Vrancea se ridica la 22,2 miliarde lei vechi iar in dauna bugetului Guvernului - la 3 miliarde lei vechi.


marian oprisan coruptie seful dna cj vrancea judecatoria cluj napoca
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1237 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005910 (s)