News Flash:

Nu vor să li se taie pensiile speciale

Polițiștii amenință cu proteste și cu blocarea sistemului național

30 Mai 2023
263 Vizualizari | 0 Comentarii

Polițiștii amenință că vor protesta și vor bloca sistemul național dacă nu li se acordă ceea ce solicită. Sindicaliștii nu se exprimă în mod direct și ferm, dar se tem că pensiile speciale ar putea fi reduse.

Un polițist poate primi o pensie cuprinsă între 7.000 și 10.000 de lei, contribuind cu jumătate din această sumă. Pensiile militare sunt calculate pe baza a șase salarii, la alegere, din ultimii cinci ani de activitate. Deoarece în ultima perioadă se primesc și salarii de merit timp de exact 6 luni, polițiștii profită de aceasta și ajung să obțină un venit dublu, ceea ce face ca pensia să fie dublă față de salariu.

”SNPPC va declanșa într-o primă etapă proteste în stradă, urmând ca, în funcție de evoluția situației să adopte noi măsuri de reacție și protest în vederea îndeplinirii următoarelor obiective care își pun amprenta inclusiv pe deficitul de personal nemaiîntâlnit până în prezent în M.A.I, când, pentru prima dată, în școlile de agenți de poliție, după etapa verificării cunoștințelor, au rămas 0,57 candidați/loc, pe 30.05.2023 urmând să debuteze examinarile medicale care, cu siguranță vor reduce și mai mult numărul de candidați rămași în cursă”, precizează sindicaliștii. Principala lor temere, însă, este pierderea pensiilor speciale. 

Prin consultarea celor 74 de organizații SNPPC din întreaga țară (inclusiv poliția, poliția de frontieră și poliția pentru imigrări), ”SNPPC  a luat decizia organizării de mișcări sindicale având 2 revendicări principale:

1. Aplicarea în integralitate a Legii 153/2017 pentru întreaga familie ocupațională Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională începând cu 01.07.2023.

2. Scoaterea Legii 223/2015 privind pensiile militare de stat din PNRR. Nu suntem de acord cu modificările propuse la Legea 223/2015 în Senat și nici cu noile amendamente propuse la Camera Deputaților”.

SNPPC va organiza și desfășura proteste la sediile MAI (Ministerul Afacerilor Interne) și Ministerului Muncii în zilele de 6, 7 și 8 iunie 2023, în intervalul orar 11.00-14.00, și ulterior le vor extinde la Guvern, Comisia Europeană (sediul din București) și Camera Deputaților.

În funcție de evoluția situației după aceste prime proteste, acestea pot fi intensificate, chiar până la blocarea sistemului.

”AVEM SOLUȚII SĂ BLOCĂM SISTEMUL! NU NE PROVOCAȚI!”, declară polițiștii.
 

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1124 (s) | 43 queries | Mysql time :0.005720 (s)