Un tanar in varsta de 18 ani a murit inecat, sambata dupa-amiaza, dupa ce a mers sa inoate in lacul Siutghiol, din Mamaia, el fiind scos din apa de catre reprezentantii ai Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Dobrogea. Cadrele medicale l-au resuscitat zeci de minute, insa fara rezultat.
Tanarul a mers sa inoate in lacul Siutghiol, din Mamaia, vizavi de parcul Aqua Magic, iar apoi trupul acestuia a fost vazut plutind pe lac de catre martori care au anuntat autoritatile, scrie News.ro.
Pentru scoaterea victimei din apa s-a deplasat barca apartinand ISU Dobrogea, care fusese dislocata la inceputul sezonului chiar pe lacul Siutghiol.
Trupul tanarului a fost adus la mal, iar un echipaj SMURD a inceput manevrele de resuscitare. In pofida eforturilor depuse de cadrele medicale, care au incercat timp de zeci de minute sa-l readuca la viata, tanarul nu a mai putut fi salvat.
Medicii s-au mai confruntat, sambata dupa-amiaza, cu alt caz de inec. Un barbat de aproximativ 30 de ani s-a inecat la Eforie Sud, dar cadrele medicale care au intervenit au spus ca el era constient, stabil, fiind transportat la spital pentru ingrijiri medicale.
Comentarii (0)