News Flash:

Legea alegerilor locale, modificata: Primarii, alesi intr-un singur tur. Presedinţii CJ, alesi de catre membrii CJ

6 Mai 2015
1593 Vizualizari | 0 Comentarii
Camera a adoptat, miercuri, cu 278 voturi pentru, 22 impotriva si 14 abtineri, proiectul de lege privind alegerilor locale, stabilind ca presedintii Consiilor Judetene vor fi alesi indirect prin vot secret al consilierilor judeteni, cu majoritate simpla, iar primarii vor fi alesi intr-un singur tur.
Reprezentantii PSD au spus ca sustin proiectul de lege, in timp ce cei ai PNL au aratat ca au retineri in privinta modului alegerii primarilor si presedintilor Consiliilor Judetene.
Deputatul PNL Ioan Oltean a aratat ca PNL sustine ca alegerea primarilor si a presedintilor CJ sa se faca in doaua tururi de scrutin.
Liderul deputatilor PNL Ludovic Orban a spus ca toti primarii PNL au cerut sa se mentina alegerea intr-un singur tur, insa, PNL sustine doua tururi deoarece "trebuie legiferat in intersul comunitatilor locale si pentru democratie". Propunerea nu a fost acceptata de plen.
Deputatul UDMR Marton Arpad a aratat ca nu este de acord cu pragul de 5%, mentionand ca, astfel, partidele mici nu au nicio sansa si ca e mai usor sa se candideze independent, decat din partea unor partide mici.
Potrivit celor adoptate de deputati, presedintii Consiliilor Judetene, dar si vicepresedintii si viceprimarii vor fi alesi in mod indirect, prin vot secret de consiliul judetean, cu majoritate simpla. Acestia vor putea fi demisi, insa, la initiativa a cel putin o treime din numarul consilierilor judeteni, cu majoritate calificata, adica voturile a doua treimi din numarul total, si motivat.
O alta prevedere a proiectului de lege adoptata este ca primarii se vor alege intr-un singur tur, ca si in prezent.
Toate candidaturile vor trebui sa fie insotite de liste de sustinatori de minimum 1% din numarul total al alegatorilor, dar nu mai putin de 100 de sustinatori pentru comune, 500 pentru orase de rangul 2 si 3 si 1000 de sustinatori pentru municipii si pentru Bucuresti.
Toate cheltuielile din procesul electoral se vor recupera de la bugetul de stat, nu de la bugetele locale, cum este in prezent, precum si implementarea registrului electoral al AEP pentru gestionarea cetatenilor cu drept de vot si introducerea sistemului informatic de monitorizare a prezentei la vot si a votului.
In cazul in care consilierii parasesc partidele pe listele carora au candidat, prefectii sa fie cei care vor constata incetarea mandatului si nu prin votul consilierilor, cum era pana acum.
Proiectul care modifica trei legi, si anume legea alegerilor locale, administratiei locale si statutul alesilor locali, a fost adoptat in forma stabilita de Comisia de cod electoral, fiind aprobat anterior de Senat, iar Camera Deputatilor este for decizional. Mediafax.ro
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1862 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005088 (s)