News Flash:

Premieră la Spitalul Clinic CF Timișoara

La Spitalul Clinic CF Timișoara a avut loc o operație în premieră

16 Martie 2023
272 Vizualizari | 0 Comentarii
opratie 1

Femeia în vârstă de 56 de ani, care suferă de mai multe afecțiuni concomitente, inclusiv boli cardiace, fibroză pulmonară și boli sistemice, a avut nevoie de o intervenție chirurgicală complexă pentru a-și reașeza stomacul în cavitățea abdominală și a recalibra hiatusul esofagian. Operația a durat aproximativ două ore.

“Am intervenit laparoscopic, minim invaziv, ceea ce constituie un avantaj pentru pacient. Prin mai multe orificii mici, de 0,5 sau 1 cm, se readuce stomacul în abdomen. Orificiul lărgit, acest hiatus se închide parțial, aplicându-se o valvă antireflux, împiedicând astfel refluxul gastric, ceea ce înseamnă că secrețiile gastrice, conținutul gastric, nu va mai trece din stomac în esofag. Refluxul determină o “arsură” a esofagului, cu modificări structurale, care reprezintă un factor de risc pentru tumorile esofagiene”, a declarat S.L dr. Sorin Chiriac – medic primar chirurg Spitalul Clinic CF Timișoara.

Hernia hiatală este o afecțiune în care o parte a stomacului se deplasează din cavitatea abdominală în torace. Diagnosticul se face de obicei prin intermediul unei endoscopii digestive superioare, iar un examen imagistic poate arăta poziția tubului digestiv. Printre simptomele herniei hiatale se numără arsuri la stomac, regurgitare de alimente și lichide, dificultate la înghițire, indigestie, greață și lipsa tranzitului intestinal.

În cazul pacientei, afecțiunea nu a putut fi vindecată prin tratament medicamentos și a necesitat intervenție chirurgicală. Indicația pentru intervenție chirurgicală a herniei hiatale apare în cazurile de complicații sau forme severe ale bolii.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1112 (s) | 43 queries | Mysql time :0.005686 (s)