News Flash:

La Caransebes s-a deschis o cresa pentru copii ce provin din familii nevoiase

29 Mai 2017
1461 Vizualizari | 0 Comentarii
cresa
O cresa pentru 25 de copii ce provin din familii nevoiase a fost inaugurata vineri la Caransebes, printr-un proiect implementat de Consiliul Judetean Caras-Severin si Episcopia Caransebesului. 
'Este o investitie in care Consiliul Judetean a fost initiatorul unui proiect cu finantare europeana in care partener a fost Episcopia Caransebesului. Este vorba de infiintarea unei crese pentru copii intre zero si trei ani, dar caracterul social este dat de faptul ca adresabilitatea este pentru copii care provin din familii monoparentale sau pentru copii ai caror parinti sunt plecati la munca in strainatate. De serviciile centrului vor beneficia 25 de copii. Incercam sa inchegam, astfel, un intreg complex social, la Caransebes, avand in vedere ca aici se regasesc Centrul Rezidential de Asistenta si Reintegrare Sociala pentru Persoane fara Adapost, Centrul de Servicii Sociale Bunavestire, Centrul pentru Persoane Varstnice Sfintii Constantin si Elena, precum si Centrul de Educatie si Ingrijire Sfantul Vasile cel Mare, care, impreuna, reusesc sa asigure asistenta sociala pe toate palierele', a declarat presedintele Consiliului Judetean Caras-Severin, Silviu Hurduzeu. 
Proiectul in ansamblul sau se refera la respectarea principiului egalitatii de sanse, menit sa sprijine tinerele familii in a avea grija de copii, astfel incat sa se favorizeze reintoarcerea pe piata muncii a membrilor de familie. Totodata, centrul de zi vine in sprijinul parintilor care nu au nici resursele materiale, nici umane, pentru a mentine copii in mediul familial. Centrul de educatie si ingrijire 'Sfantul Vasile cel Mare' este un serviciu de interes local, organizat in sistem public, care are misiunea de a oferi, pe timpul zilei, servicii integrate de ingrijire, supraveghere si educatie timpurie a copiilor de varsta ante-prescolara. Programul lui de functionare este de luni pana vineri, in intervalul orar 06:00-18:00. 
'Ne bucuram foarte mult ca, sub influenta praznicului Inaltarii Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos la cer, inauguram un nou compartiment in cadrul complexului de servicii sociale Sfantul Vasile cel Mare din Caransebes. Este foarte important ca, iata, in acest municipiu avem cel mai mare complex de servicii sociale din judetul Caras-Severin. Episcopia Caransebesului este si va ramane un partener pentru Consiliul Judetean si Primaria municipiului, dar si alte institutii importante din Caras-Severin. Vorbim aici de conlucrare si colaborare, de o foarte buna comunicare intre institutii si iata ca rezultatele se vad. Dumnezeu ii binecuvanteaza pe cei care fac lucruri frumoase si mai ales pe cei care se implica pentru intrajutorarea semenilor. Este un lucru important pentru acest judet ca toate institutiile sa-si dea mana si, impreuna, sa savarsim ceea ce biserica noastra numeste filantropie, iubirea aproapelui', a afirmat Episcopul Caransebesului, Lucian. 
Proiectul s-a derulat prin Programului RO11-Promovarea egalitatii de gen si a echilibrului intre viata publica si viata privata, program finantat de granturile SEE 2009-2014 si administrat de Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice.  
Proiectul a avut drept obiectiv principal cresterea gradului de constientizare privind problematica de gen in randul populatiei rome si imbunatatirea echilibrului intre viata profesionala si cea privata, prin infiintarea acestui centru de educatie si ingrijire a copilului cu varsta cuprinsa intre zero si trei ani, precum si prin desfasurarea de dezbateri publice si organizarea unui seminar. Beneficiarii directi ai acestui centru sunt copii care provin din familii sarace, dezorganizate sau monoparentale. 
De asemenea, prin acest proiect, a carui valoare este de 323.000 euro, la care se adauga si cofinantarea Consiliului Judetean Caras-Severin, un numar de 25 de copii beneficiaza de serviciile centrului, precum si 45 de parinti, iar alte o suta de persoane de etnie roma au participat la seminarul privind egalitatea de gen. AGERPRES
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1139 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006213 (s)