Ce să spun... Am trăit momente de panică. Mă uitam la Tăriceanu să-i văd ochii; dacă se mişcă natural. Şi când a spus el: „Eu nu voi accepta aşa ceva”.

Cum să vii la tv, a doua zi după ce partidul tău a hotărât, în cvasiunanimitate – bine ori rău, asta-i treaba lui –, ieşirea din USL, şi să spui că tu, unul singur, nu accepţi asta şi te duci la Ponta să-l iei de nodul din gât, ca să-ţi dea ministerele-napoi? ! Cum să faci asta?

Nimeni nu ştie ce i s-a întâmplat lui Călin Popescu Tăriceanu, ieri dimineaţă. Pentru că, deşi pare limpede ca lumina zilei, nimănui nu-i vine să creadă că liberalul s-a lăsat atras într-un scenariu atât de grosolan, şi atât de manelist pus în scenă de Victor Ponta, de colegii şi de consilierii săi. Cum a putut intra el, Tăriceanu, în distribuţia unui astfel de şmen, făcut pe la „spatele partidului”, vorba lui Antonescu?

Adică, eu aş vrea să ştiu – a crezut Popescu Tăriceanu, măcar o secundă, că poate lua USL-ul de la început? Că-l poate convinge pe Ponta să accepte pretenţiile PNL? Că-l poate convinge, apoi, pe Crin Antonescu să revină în braţele lui Ponta, spăşit şi umil? Plângând îmbrăţişaţi, cu lacrimi de telenovelă, până în weekend, când ar fi urmat să-i dea afară pe unguri din guvern?!

A putut crede, măcar o clipă, ceva din toate astea, marele învingător al lui Băsescu? Păi, dacă da, atunci e bizar. Dar dacă nu, atunci, oameni buni, am asistat la cea mai penibilă sinucidere politică în direct.

Cu alte cuvinte, Călin Popescu Tăriceanu, unul dintre fondatorii postrevoluţionari ai liberalismului autohton, a bătut palma cu liderul stângii unite, acceptând ideea scindării PNL doar în speranţa absurdă că-l va propune cineva drept candidat la Cotroceni?! Încercând, poate, să-şi ia revanşa în faţa lui Antonescu, după patru ani de marginalizare? Urmărind a-şi „regula conturile” şi a-şi recupera partidul cu ajotorul lui Stroe, David şi Chiţoiu?

Putea fi acesta momentul în care să-şi plătească poliţe vechi, cu riscul ditrugerii partidului? Nu mai vorbesc de imagine, nu mai vorbesc de demnitate, nu mai vorbesc de istorie. Nu mai vorbesc de cariera sa politică...

Unii spun că Tăriceanu este prizonier într-un joc de şantaj şi că este mult mai inteligent decât felul în care acţionează. Pot fi de acord. Cred însă că i-a cedat caracterul. Altfel, dând dovadă de demnitatea necesară, ar fi demisionat, cu orice risc, înainte de a fi atras în acest joc mărunt, de marionete.

Iar dacă Victor Ponta s-a dedat şi la această ridicolă încercare, atunci, cu siguranţă, e foarte speriat de ce i se poate întâmpla în noua guvernare. Marian Sultănoiu, Gandul.info