News Flash:

Cum arată primul „11” pe care și-l dorește patronul FCSB

7 Iunie 2022
621 Vizualizari | 0 Comentarii
Gigi Becali

Gigi Becali anunță că stoperii FCSB-ului în sezonul următor se vor alege dintre Haruț, Ovidiu Popescu și Lixandru, însă niciunul dintre ei n-a avut ca post de bază poziția de fundaș central în sezonul recent încheiat.

Gigi Becali nu mai vrea să dea bani pe achiziții, iar ultimele evenimente îl pun pe patronul clubului în postura de a inventa posturi noi pentru anumiți jucători.

Cea mai mare problemă pentru sezonul următor o reprezintă zona centrală a defensivei. Vinicius a fost lăsat să plece, cu Miron s-a reziliat contractul, iar Cristea s-a accidentat grav la națională, suferind o ruptură a ligamentelor încrucișate. Practic, FCSB nu mai are în acest moment niciun stoper de meserie.

Motiv pentru care Becali a intrat în rolul lui Pep Guardiola, care la Barcelona a produs o mutare fabuloasă: Mascherano, care evoluase la Liverpool exclusiv ca mijlocaș central, a fost trecut stoper. 

Finanțatorul roș-albaștrilor a anunțat deja că viitorul cuplu de fundași centrali va fi ales dintre Haruț, Ovidiu Popescu și Lixandru, ultimul un fotbalist care aparține de FCSB, dar care a fost mereu împrumutat până acum.

 Niciunul dintre aceștia nu e însă stoper la bază, iar în sezonul încheiat recent ei au evoluat cea mai mare parte din timp pe alte posturi decât cel de stoper.

MM Stoica îl vede stoper pe Nedelcu 
Haruț a început campionatul precedent la FCSB, unde din 8 jocuri ca titular, în unul singur a apărut în centrul defensivei. Apoi, a fost cedat la Botoșani, unde Croitoru l-a folosit des, dar l-a desemnat fundaș central în mai puțin de 50% din jocurile în care a început cu el. 

Lixandru e ultima inovație pe care o pregătește Gigi. Sezonul trecut a jucat pentru Gaz Metan și Mioveni. În cele 22 de jocuri ca titular, o singură dată a fost fundaș central, în rest a apărut în zona mediană. 

La fel stau lucrurile și în privința lui Ovidiu Popescu. Deși a apărut aproape pe toate pozițiile, o singură dată a fost folosit ca fundaș central. Nu doar patronul gândește o improvizație în apărare, ci și managerul clubului. 

Mihai Stoica îl propune ca stoper pe Dragoș Nedelcu, jucător care revine după ce a fost împrumutat în Zweite Bundesliga și la Farul. Totuși, trecerea în defensivă nu e deloc pe placul fotbalistului, care după ce a disputat ultimul joc în tricoul echipei lui Hagi a spus că „o să am o discuție cu cei de la FCSB, dar mie nu mi-ar plăcea să joc ca fundaș central, ci postul pe care mă simt cel mai bine, cel de mijlocaș”.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1259 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005800 (s)