News Flash:

Condamnatii din Penitenciarul Timisoara ar putea deveni, dupa eliberare, ciobani la ferme din strainatate

31 Ianuarie 2014
1607 Vizualizari | 0 Comentarii
 Trei sute de condamnaţi din Penitenciarul Timişoara au urmat cursuri în timpul detenţiei, care s-au finalizat cu obţinerea unui certificat de calificare în meseria de cioban.

Programul interregional integrat de calificare, recalificare profesională a persoanelor private de libertate, care se încheie vineri, a fost implementat în Penitenciarul Timişoara în parteneriat cu instituţiile similare din Botoşani şi Satu Mare, Fundaţia Şcoala de Afaceri şi Meserii Timişoara şi SC Medlife SA Bucureşti.

'Proiectul a fost cofinanţat din fondul Fondul Social European prin POSDRU 2007 - 2013 'Investeşte în oameni!' - Axa prioritara 6, 'Promovarea Incluziunii sociale', domeniul de Îmbunătăţirea accesului şi participării grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii', a explicat joi, într-o conferinţă de presă, chestorul de penitenciare Ioan Băla, directorul Penitenciarului Timişoara.

Cei trei sute de deţinuţi au urmat un curs teoretic de o lună, după care au trecut la practica pe care au efectuat-o cu cele 1.200 de oi şi 40 de vaci din ferma penitenciarului de la Buziaş. Ei au fost instruiţi de specialişti zootehnişti cum să crească ovinele, bovinele, cabalinele şi suinele, de la tehnica de muls şi pregătirea de a făta, până la cultivarea furajelor necesare hranei animalelor.

Unii dintre cei care îşi ispăşesc acum ultimele luni de condamnare visează, deja, ca după eliberare să se angajeze crescători de animale la ferme din străinătate.

Programul Penitenciarului Timişoara are o valoare de 4,5 milioane de euro şi-şi propune calificarea a 800 de persoane private de libertate. Paleta de meserii puse la dispoziţie pentru calificare a fost variată: 500 de cursanţi în construcţii şi confecţii termopane, respectiv 300 în creşterea animalelor, mai ales pentru cei care provin din mediul rural. AGERPRES

cioban
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1322 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005384 (s)