News Flash:

Comisia Europeana urmareste "cu ingrijorare" situatia din Romania si anunta ca va analiza in detaliu modificarile finale aduse legilor justitiei

24 Ianuarie 2018
793 Vizualizari | 0 Comentarii
Jean Claude Junker

Presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, si prim-vicepresedintele Frans Timmermans au declarat miercuri ca urmaresc cu ingrijorare situatia din Romania, subliniind ca un stat puternic este intemeiat pe independenta si eficienta sistemului judiciar.
"Urmarim cu ingrijorare recentele evolutii din Romania. Independenta sistemului judiciar romanesc si capacitatea sa de a combate in mod eficient coruptia, constituie pietre de temelie ale unei Romanii puternice in cadrul Uniunii Europene", au afirmat Jean-Claude Juncker si Frans Timmersmans, intr-un comunicat comun, publicat pe site-ul institutiei.

"In cel mai recent raport privind mecanismul de cooperare si de verificare, publicat in noiembrie 2017, Comisia a subliniat faptul ca Guvernul si Parlamentul ar trebui sa asigure transparenta totala a procesului privind legile justitiei si sa tina seama, in mod corespunzator, de consultarile desfasurate in cadrul acestuia. De asemenea, Comisia a precizat ca o situatie in care independenta justitiei si evaluarile sistemului judiciar sunt considerate valoroase si li se acorda atentia adecvata, inclusiv prin avizele Comisiei de la Venetia, reprezinta o conditie prealabila pentru sustenabilitatea reformelor si este un element important in ceea ce priveste indeplinirea obiectivelor stabilite prin MCV", au mai precizat ei.

Comisia face apel la Parlamentul Romaniei "sa regandeasca actiunile propuse, sa lanseze dezbaterea conform recomandarilor Comisiei si sa construiasca un consens la scara larga cu privire la calea de urmat". 
"Comisia avertizeaza din nou cu privire la pericolul regresarii si va analiza in detaliu modificarile finale aduse legii justitiei, codurilor penale si legilor privind conflictul de interese si coruptia pentru a stabili impactul acestora asupra eforturilor de garantare a independentei sistemului judiciar si de combatere a coruptiei", se arata in comunicatul Comisiei Europene.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1227 (s) | 43 queries | Mysql time :0.005541 (s)