News Flash:

Bere, mici si voie buna. A inceput Festivalul Berii la Timisoara. Vezi ce trupe vor concerta

8 Iunie 2014
1600 Vizualizari | 0 Comentarii
O noua editie a Serbarilor Timisoreana a debutat, vineri, la stadionul „Dan Paltinisanu”, iar primii clienti au gustat din berea speciala, nefiltrata, si din micii oferiti de organizatori. Sarbatoarea va continua pana pe 15 iunie, in “Orasul Premierelor”.
Loredana, Pasarea Rock, Zdob si Zdub, Cargo, Ansamblul Timisului, precum si cea mai exploziva formula de muzica balcanica din ultimii ani, Aleksandar Sanja Ilic & Balkanika Band, sunt cateva dintre numele incluse pe afisul evenimentului. Totodata, in perioada Serbarilor Timisoreana, prima fabrica de bere din Romania, Timisoreana, isi va deschide portile din nou pentru vizitatori.
Serbarile Timisoreana au debutat vineri, la ora 13, iar de la ora 20:00 este se va desfasura un program cu muzica si dans, alaturi de Ansamblul Timisului.
Petrecerea si voia buna continua sambata, 7 iunie, cu un concert inedit Aleksandar Sanja Ilic & Balkanika Band. Renumitul compozitor si instrumentist de origine sarba a pornit Balkanika Band in anul 2000. Alaturi de mai multi muzicieni, imbina instrumentele traditionale balcanice cu elemente simfonice si corale. La ora actuala, Aleksandar Sanja Ilic & Balkanika Brass Orchestra reprezinta cea mai exploziva formula de muzica balcanica. Primul weekend al Serbarilor Timisoreana va fi incheiat cu un spectacol live, plin de energie, sustinut de Loredana, duminica, 8 iunie.
Pentru a doua oara in vizita la Serbarile Timisoreana, trupa Zdob si Zdub va concerta la Timisoara in seara zilei de luni, 9 iunie. Marti seara, Serbarile Timisoreana continua in spirit banatean cu Trupa FM, care va oferi un spectacol live cu unele dintre cele mai cunoscute melodii autohtone si internationale.
La mijlocul saptamanii, in 11 iunie, atmosfera din ”Orasul Premierelor” va fi intretinuta de una dintre cele mai longevive trupe timisorene de coveruri, Cover Band, care va urca pe scena cu un repertoriu bogat, de la piese rock la dance, spre deliciul celor prezenti. Petrecerea va continua in 12 iunie cu un alt concert sustinut de banatenii de la Trupa FM si al doilea weekend al Serbarilor Timisoreana va incepe tot in spirit banatean, alaturi de Ansamblul Timisului.
Sambata, 14 iunie, Pasarea Rock va prinde din nou aripi in Timisoara, cu unii dintre cei mai cunoscuti artisti muzicali ai Romaniei: Ovidiu Lipan Tandarica, Mircea Baniciu si Josef Kappl. Ultima zi a Serbarilor Timisoreana se va incheia pe acorduri de chitara, cu un concert Cargo – Intr-o alta dimensiune, Leon Magdan si magicianul Robert Tudor, scrie Tion.ro.
Toate concertele din cadrul Serbarilor Timisoreana vor incepe de la ora 21:00, cu exceptia celor doua spectacole sustinute de Ansamblul Timisului, care sunt programate pentru ora 20:00.
De asemenea, la Hanul Personalitatilor si la Hanul Premierelor, Timisoreana pregateste pentru cei prezenti o serie de jocuri, concursuri, preparate traditionale banatene si multe alte surprize. De la eveniment nu vor lipsi nici mestesugarii si negustorii, precum si caricaturisti, mimi si magicieni, care vor realiza desene si vor distra publicul in Piata Eugeniu de Savoya din Timisoara.
Banatenii sunt asteptati la Serbarile Timisoreana si pentru a face schimb de carti la Standul de Presa, sa achizitioneze suveniruri si sa-si personalizeze halbe de bere la Standul de Suveniruri sau sa trimita vederi celor dragi lor la Standul de Posta.
In cadrul Serbarilor Timisoreana au loc si Zilele Portilor Deschise, unde musteriii pot vizita prima fabrica de bere din Romania, Timisoreana.

orasul premierelor
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1162 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006404 (s)