News Flash:

Autostrada Vestului a relansat unele comune din judetul Timis

4 Noiembrie 2013
1249 Vizualizari | 0 Comentarii

Situată la jumătatea primului tronson dat în exploatare din Autostrada Vestului - sectorul Timișoara-Arad - comuna timișeană Orțișoara a trebuit să aștepte mai bine de doi ani și jumătate de la inaugurarea oficială pentru a fi efectiv racordată la magistrala rutieră.

Darea în folosință a descărcării Orțișoara-Seceani, petrecută la sfarșitul acestei veri, este chiar și acum doar parțială, pentru că drumul de legătură dintre centrul administrativ al comunei și nodul autostrăzii, în lungime de șapte kilometri, este în plin proces de modernizare, șantierul urmand să fie închis abia spre sfarșitul anului.

Ceilalți cinci kilometri ai drumului dintre Orțișoara și Seceani, care asigură și conexiunea

Autostrăzii Vestului cu axa rutieră Timișoara-Lipova, vor intra în reparații anul viitor, ne spune primarul Aleodor Sobolu, care recunoaște că, dacă n-ar fi avut acces la magistrala rutieră continentală, comuna sa ar fi avut mai greu acces la fondurile necesare reabilitării întregii rețele de drumuri de legătură pe care o administrează direct.

Autostrada a adus însă beneficii importante comunei încă dinainte de a fi finalizată, ne semnalează alesul cetățenilor din Orțișoara, care evocă în acest sens gradul sporit de atractivitate al localității pentru investitorii de toate calibrele.

”Ne aflăm acum în situația privilegiată, de care nu au parte nici un sfert din localitățile țării, de a ne realiza veniturile proprii în proporție de cel puțin două treimi pe seama agenților economici și pe cea a gospodăriilor populației, iar procesul de transformare a Orțișoarei într-o platformă de producție și servicii complementară celor două mari municipii din apropiere, Timișoara și Arad, este abia la început”, ne mai spune interlocutorul, dandu-ne ca exemplu faptul că în aceste zile au demarat, în vecinătatea nodului de acces pe autostradă, încă trei investiții: o benzinărie și două firme în domeniul transporturilor.

Gradul de colectare a taxelor și impozitelor locale, problematic pentru unele comune învecinate, este la Orțișoara chiar într-un ușor avans, agenții economici achitandu-și obligațiile financiare pe întregul an în proporție de peste 95 la sută, în vreme ce gospodăriile populației se mențin la nivelul consacrat de 80-82 procente.

Mai există însă și un alt mare avantaj pe care autostrada l-a adus comunei încă de la darea sa în exploatare: traficul greu care tranzitează localitatea de reședință s-a redus cu mai mult de 50 la sută, făcand respirabilă circulația intravilană.

”Depinde în cea mai mare măsură de noi să nu pierdem celelalte oportunități pe care ni le aduce autostrada, pe măsură ce lungimea sa crește”, a conchis edilul-șef al Orțișoarei.

 

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1119 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004845 (s)