News Flash:

Alina Gorghiu: "Va fi cea mai mizerabila campanie"

2 Martie 2016
1844 Vizualizari | 0 Comentarii
alina gorghiu
Copresedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, miercuri, ca nu exclude negocieri cu partidul lui Nicusor Dan, Uniti salvam, sau cu cel al Monicai Macovei, M10, pentru a maximiza sansele lui Ludovic Orban la alegerile locale si a precizat ca "vom asista la cea mai mizerabila" campanie.
“Era foarte important sa desemnezi candidatul la Capitala in mod oficial pentru a putea gandi strategia. O strategie nu se poate face fara sa stii candidatul. Acum purtam discutii despre cum am putea maximiza sansele lui Ludovic Orban de a castiga. Nu exclud o varianta in care sa reusim sa ne asezam la masa cu structuri de genul Uniti salvam, M10, pentru a putea agrea varianta comuna”, a declarat copresedintele PNL Alina Gorghiu, la Adevarul Live.
In acelasi timp, Alina Gorghiu a afirmat ca PNL este incompatibil “cap coada” cu liderul Miscarii Populare, Traian Basescu.
“Nu exista dialog cu cei care n-au ce cauta in politica. Deci domnul Traian Basescu are constructia lui pe care eu n-o desconsider, dar pentru liderul acestui partid n-am nicio apreciere. Suntem incompatibili cap coada. In rest, nu am niciun fel de ezitare in a dialoga cu orice structura care doreste sa schimbe Bucurestiul. E o constructie care merita sa fie facuta alaturi de un partid puternic”, a spus Alina Gorghiu.
Gorghiu a mai spus ca PNL nu are niciun candidat desemnat pentru primariile de sectoare si ca nu exclude niciun fel de discutii.
“In acest moment, nici nu avem candidatii desemnati la sectoare. Eu nu resping niciun fel de discutii. Dar cred ca cel mai sanatos este ca acele discutii sa nu se poarte in public”, a spus copresedintele PNL.
Copresedintele PNL a sustinut ca vom asista la “cea mai mizerabila campanie de locale”.
“Nu va fi o campanie de mesaj, de proiect, de substanta, ci una axata pe atacarea unor candidati. Este singura campanie pe care PSD o stie. Aveam totusi alte asteptari de la PSD. Ei aleg de fiecare data un model de campanie agresiv, mizerabil, cu atacuri la pesoana, un model care s-a dovedit a fi pierzator pentru PSD”, a mai declarat Gorghiu.
Pe de alta parte, Gorghiu a afirmat ca liberalii o urmaresc cu foarte multa atentie pe Gabriel Firea, candidatul PSD la Capitala. "Orice candidat din partea PSD este un candidat pe care n-ai cum sa-l desconsideri. Eu n-am sa fac greseala pe care a facut-o Liviu Dragnea cand a vorbit de Ludovic Orban. A privi de sus la competitorul electoral nu stiu daca e un lucru sanatos. Eu ma uit foarte atent la orice potential candidat din partea PSD. Doamna Firea este un candidat bun, o urmarim cu foarte multa atentie. Exista si un Serban Nicolae in PSD care ar fi un candidat foarte bun pentru Capitala. Este un candidat care are emblema PSD pusa pe el, are el si alte embleme. Ramane de vazut ce optiune politica pentru Capitala va face PSD", a comentat copresedintele PNL.
Liderul PNL a mai sustinut ca nu exista niciun fel de acuzatie la adresa lui Victor Orban.
“In acest moment, nu exista niciun fel de acuzatie la adresa lui Ludovic Orban. Daca ar fi existat chiar si un capat de ata, lucrul acesta ar fi fost exploatat de PSD de 1000 de ori. Nu ne aplecam urechea la frustrarile domnului Ponta varsate pe Facebook, noi ne concentram pe proiect. Una e sa spui lucruri, alta e ca acele lucruri sa fie justificate. Cred ca e inutil apelul meu pentru o campanie civilizata”, a spus Gorghiu.

nicusor dan uniti salvam monicai macovei
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1365 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006657 (s)