Accident cumplit de circulatie, in noaptea de vineri spre sambata, pe
Calea Aradului, la iesire din
Timisoara. Cinci tineri din Covaci, care se indreptau spre oras intr-un Audi, au ajuns la spital dupa ce soferul a pierdut controlul volanului si a intrat in sensul giratoriu. Doi dintre ei sunt in stare grava, scrie
tion.ro.
Potrivit reprezentantilor IPJ Timis, autoturismul Audi, condus de un barbat de 35 de ani, venea dinspre Arad spre Timisoara, iar la un moment dat a pierdut controlul volanului, carosabilul fiind umed, si a intrat din plin in sensul giratoriu. In urma impactului, autoturismul a fost distrus, iar soferul si alti patru tineri – doi de 17 ani si doi de 19 ani – au fost raniti. Doi dintre pasageri, unul de 17 ani si unul de 19 ani, au ajuns in stare grava la spital. Ceilalti trei au scapat cu rani mai usoare.
La fata locului au fost trimise imediat mai multe echipaje de ambulanta si politie. Medicii au preluat victimele, iar politistii au inceput cercetarile pentru a stabili cu exactitate conditiile in care s-a produs accidentul. Soferului i s-au recolat probe de sange in vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. El este cercetat penal acum pentru vatamare corporala din culpa.
Comentarii (1)