News Flash:

Colterm porneste caldura. A semnat contractul cu un furnizor temporar de gaz, pana la 1 noiembrie

29 Octombrie 2021
365 Vizualizari | 0 Comentarii
Colterm

Societatea de termoficare a orasului poate furniza caldura pana luni, la 1 noiembrie, dar in conditii limitate. Colterm a reusit sa semneze contractul cu noul furnizor de gaz, Tinmar Energy, si va incepe cat mai repede furnizarea caldurii, a anuntat, joi la ora 15, primarul Dominic Fritz.
 
 
„Acum cateva minute un furnizor temporar de gaz a transmis contractul semnat si Colterm va incepe cat de repede se poate furnizarea caldurii si apei calde in locuintele timisorenilor si in spitale. Din motive tehnice, va dura cateva ore pana cand acest lucru se va simti in calorifere. Multumesc companiilor implicate, ministrului Energiei, Virgil Popescu, si tuturor celor care ne ajuta in aceasta criza.

Din pacate, asta este doar o solutie temporara. Noul furnizor a acceptat sa semneze acest contract doar pana luni, 1 noiembrie, ora 7, iar deoarece cantitatea de gaz este limitata sistemul va functiona doar la un nivel minim”, spune primarul Dominic Fritz.

Fritz mai spune ca nici „tot bugetul local nu este suficient sa acopere aceste preturi”, referindu-se la costul gazului. Colterm a primit doar saptamana aceasta 8,3 milioane de lei din partea Consiliului Local Timisoara. Nu uita sa vorbeasca de „criza energetica” si spune ca „dezorientarea din piata de gaz este enorma”

„Dupa mai multe saptamani de discutii si negocieri cu toti marii furnizori de gaz si cateva companii mai mici din Romania, constat ca dezorientarea din piata de gaz este enorma si de abia incepem sa realizam magnitudinea crizei energetice in Romania.

Vom continua – impreuna cu toti care au fost in aceste zile de partea Timisoarei, cu toti cei care ne-au sprijinit sa traversam aceasta criza – toate demersurile pe langa Guvernul Romaniei, Parlament, Comisia Europeana, astfel incat Timisoara si celelalte orase cu termoficare publica sa aiba furnizori si resursele necesare pentru a nu transforma aceasta criza energetica intr-una umanitara. Timisorenii au suferit destul in ultimele zile”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Aproximativ 56.000 de locuinte din Timisoara sunt de marti seara in frig, dupa ce societatea de termoficare a orasului a ramas in imposibilitatea de a furniza caldura si apa calda. Principalul furnizor de gaz, E.ON, a oprit robinetul catre Colterm, din cauza datoriilor acumulate. Primarul Timisoarei a anuntat miercuri ca s-a gasit o solutie de avarie si ca se incheie un contract cu un alt furnizor, dar pana miercuri seara acesta nu era semnat, astfel ca societatea de termoficare nu a putut reporni caldura. Joi dimineata, Fritz a anuntat ca furnizorul de miercuri s-a razgandit, dar a fost gasit altul. Ramane de vazut ce se va intampla de saptamana viitoare.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1200 (s) | 43 queries | Mysql time :0.007713 (s)