News Flash:

Primăria Timișoara investește în educație

Colegiul Tehnic „Emanuil Ungureanu” din Timișoara va beneficia de mobilier nou și echipamente IT moderne

7 Noiembrie 2023
281 Vizualizari | 0 Comentarii

Colegiul Tehnic "Emanuil Ungureanu" din Timișoara se pregătește să ofere condiții de învățare moderne, datorită unor investiții semnificative. Primăria a finalizat contractele de achiziție pentru mobilier nou și echipamente IT de ultimă generație în valoare de 200.000 euro.

Elevii de la Colegiul Tehnic "Emanuil Ungureanu" din Timișoara vor beneficia de facilități de învățare ultramoderne, deoarece Primăria a semnat două contracte de achiziție publică directă. Primul contract vizează furnizarea de echipamente IT și electronice, în timp ce al doilea contract se referă la dotarea școlii cu mobilier nou.

Aceste achiziții fac parte dintr-un proiect mai amplu, în cadrul căruia instituția de învățământ urmează să fie renovată complet și dotată cu echipamente moderne. Următoarea etapă va fi lansarea licitației pentru echipamente educaționale specializate pentru profilul tehnologic.

Contractul pentru furnizarea echipamentelor IT și electronice are o valoare de peste 520.000 de lei și a fost atribuit companiei PRINTOPIA. Acest contract prevede echiparea ambelor corpuri de clădire, A și B, cu 36 de table interactive, 60 de calculatoare, patru imprimante multifuncționale, un smart TV, două sisteme de evaluare simultană pentru 30 de elevi, o stație cu amplificator, o imprimantă pentru etichete autoadezive și neadezive etc.

Cel de-al doilea contract, care presupune achiziția de mobilier nou pentru colegiu, a fost atribuit companiei TELETIM și are o valoare de peste 450.000 de lei. Compania va furniza 32 de table magnetice, 370 de bănci cu scaune, 14 catedre, 30 de dulapuri cu polițe reglabile, 128 de cuiere montate pe perete, spaliere, mese de consiliu și prezidiu, scaune pentru sala festivă, scaune de vestiar, flipchart-uri și un avizier.
„Reamintim că la Colegiului Tehnic „Emanuil Ungureanu”, Primăria Timișoara derulează lucrări de reabilitare completă a celor două corpuri de clădire vechi de peste un secol. La finalizarea investiției, școala va avea acoperiș nou, rețele electrice și sanitare noi, fațada și interioarele renovate, iar structura de rezistență va fi consolidată”, a transmis Primăria Timișoara.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1192 (s) | 32 queries | Mysql time :0.007977 (s)