News Flash:

Școala se face online 14 zile, în Timișoara și localitățile cu rata peste 6. Se amână și simulările pentru Bac

22 Martie 2021
440 Vizualizari | 0 Comentarii

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Timiș au stabilit, duminică, cum se desfășoară orele în următoarea perioadă, în condițiile în care Timișoara, Dumbrăvița, Ghiroda, Moșnița Nouă și Giroc ies duminică noaptea din carantină, pentru că CJSU nu a reușit să prelungească măsura, neavând suficiente voturi. Toți elevii vor face doar ore online în continuare, în baza unui ordin comun din 6 martie.

„Unitățile de învățământ din localitățile cu incidența de infectare SARS-COV2 de peste 6 la mie vor suspenda cursurile față în față (nivel preșcolar, primar, gimnazial, liceal, profesional) pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 22 martie 2021, activitățile didactice urmând a se desfășura online, în baza Ordinului comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății nr. 3459 din 6 martie și a ROFUIP (art 9, alin 4) aprobat prin O.M.E.C. nr. 5447/2020, cu modificările și completările ulterioare. În cazul în care incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate scade sub 6/1.000 de locuitori, cursurile se vor desfășura conform scenariului 3 din O.M.E.C Nr. 3459/06.03.2021”, s-a decis în ședința IȘJ Timiș.

Simularea pentru examenul de Bacalaureat, care ar fi trebuit să aibă loc luni, 22 martie, se amână pentru perioada 12-16 aprilie la liceele din Timișoara, Giroc și Lovrin.

Se pot da simulări, luni, doar în localitățile cu rata de infectare cu Covid-19 mai mică de 6 cazuri la mia de locuitori, cum ar fi Făget, Lugoj, Sânnicolau Mare sau Jimbolia.

„Este permisă organizarea simulărilor examenelor naționale, evaluărilor naționale, orelor remediale și a examenelor pentru anii terminali, cu prezența fizică, în unităţile de învătământ din localităţile în care incidenţa cumulată în ultimele 14 zile este mai mică de 6/1.000 de locuitori, cu condiţia asigurării stricte a normelor de prevenire a îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, respectiv, distanţare corectă şi igienizarea mâinilor şi purtarea obligatorie a măştii”, au mai decis reprezentanții IȘJ.

Simularea la Evaluarea Națională este programată săptămâna viitoare. Deciziile au fost luate în Consiliul de administrație al IȘJ Timiș.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1220 (s) | 22 queries | Mysql time :0.041365 (s)