News Flash:

Cautarea directorului APIA Cluj, disparut in lacul Belis, INCHEIATA, desi acesta nu a fost gasit

31 Iulie 2018
784 Vizualizari | 0 Comentarii
pic2

Cautarea directorului APIA Cluj, disparut in urma cu zece zile in lacul Belis, s-a incheiat, marti, desi acesta nu a fost gasit. Zeci de forte au intervenit, insa adancimea foarte mare, resturile din mediul subacvatic si straturile de namol au facut misiunea aproape imposibila.
Potrivit unui comunicat transmis, marti, de ISU Cluj, in ultimele zece zile de cautari au fost verificate toate informatiile si indiciile care ar fi putut duce la gasirea persoanei disparute.

„A fost facut tot ceea ce omeneste a fost posibil in cele zece zile de cautari, pentru a verifica orice informatie sau indiciu care ar fi putut sa duca la gasirea persoanei disparute. Misiunea s-a anuntat de la inceput a fi una dificila si a presupus implicarea mai multor factori in cautari, avand in vedere faptul ca nu a fost cunoscut cu exactitate locul unde ar fi picat in apa, ceea a facut sa rezulte o suprafata foarte mare pe care au trebuit intinse actiunile de cautari. Lacul Belis-Fintanele este cel mai intins din judetul Cluj, iar in zona de cautare exista adancimi care depasesc 40 de metri. De asemenea, nu au fost neglijate elementele de risc si dificultatile intampinate de scafandrii Fortelor Navale si ai Serviciului Salvamont-Salvaspeo”, se arata in comunicat.

Potrivit surse citate, lacul Belis-Fintanele are adancimi care variaza subit si peste limita uzuala de scufundare, respectiv 40 de metri, sunt diverse resturi materiale in mediul subacvatic (busteni, blocuri de turba sau trunchiuri de copaci care se afla inca in picioare pe fundul lacului), dar si straturi variabile de namol pe fundul lacului.
Pentru gasirea unui barbat din Cluj-Napoca, pe lacul de acumulare Fantanele-Belis, judetul Cluj, dupa ce acesta a cazut dintr-o barca, surse judiciare sustinand ca este vorba despre seful APIA Cluj, Adrian Zaharia, au intervenit zeci de pompieri si scafandri.

Pe langa pompierii prezenti in fiecare zi, au intervenit forte ale Inspectoratului Judetean de Politie Cluj, ale Serviciului Public Judetean Salvamont Salvaspeo, precum scafandri din cadrul Fortelor Navale Romane.

Dispozitivul de cautare, aflat pe malul lacului Belis-Fantanele, a fost marit, in ultimele patru zile, prin sprijinul a 26 de militari din cadrul Centrului 39 Scafandri. Acesta a cuprins 18 pompieri militari din cadrul ISU Cluj si ISU Mures, precum si 13 mijloace tehnice si autospeciale, dintre care patru barci (una dotata cu echipament sonar), o ambulanta de prim-ajutor SMURD si o autospeciala pentru tratamente hiperbarice si oxigenoterapie din cadrul ISU Mures, care a asigurat interventia rapida in cazul unui incident suferit pe timpul scufundarilor la mari adancimi.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1339 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006484 (s)