News Flash:

Cand trebuie montat detectorul automat de gaze

15 Mai 2017
1004 Vizualizari | 0 Comentarii
gaze naturale
Montarea detectorului automat de gaze este obligatorie doar daca operatorul economici autorizat constata, in urma verificarii sau a reviziei tehnice a instalatiei, ca nu sunt indeplinite conditiile de functionare in siguranta a instalatiei de gaze, au precizat, pentru MEDIAFAX, reprezentantii ANRE.
In vederea asigurarii conditiilor tehnice pentru functionarea in siguranta a instalatiei de utilizare, clientul final are obligatia sa efectueze verificari si revizii tehnice periodice ale instalatiei, operatiuni care sunt obligatorii pentru toti consumatorii si se efectueaza exclusiv prin intermediul unui operator economic autorizat Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE), in baza unui contract de prestari servicii incheiat de clientul final cu acesta, partile stabilind si costurile aferente efectuarii operatiunilor necesare.
Astfel, verificarea tehnica a instalatiei de utilizare a gazelor naturale se realizeaza periodic, la maximum doi ani sau la cererea clientului final.
Revizia tehnica a instalatiei de utilizare a gazelor naturale se realizeaza:
- periodic, la maximum 10 ani;
- dupa intreruperea utilizarii instalatiei de utilizare pentru o perioada de timp mai mare de sase luni si este obligatorie; aceasta reprezinta intreruperea vehicularii gazelor naturale prin instalatia de utilizare, ca urmare a demontarii sistemului/mijlocului de masurare;
- dupa orice eveniment care ar fi putut afecta instalatia de utilizare si este obligatorie;
- la cererea clientului final.
“Conform prevederilor legale in vigoare, instalatiile de utilizare a gazelor naturale sunt proprietatea consumatorilor, iar intretinerea, exploatarea si repararea acestora revine consumatorului, care raspunde pentru buna lor functionare. Insa, montarea detectorului automat de gaze este obligatorie doar in situatia in care operatorul economici autorizat ANRE constata, in urma verificarii sau a reviziei tehnice a instalatiei de utilizare, ca nu sunt indeplinite conditiile tehnice de functionare in siguranta a instalatiei de utilizare a gazelor natural”, se arata in raspunsul ANRE, la solicitarea MEDIAFAX.
De asemenea, montarea detectoarelor de gaze natural se impune in situatia in care conditiile tehnice nu mai corespund cu documentatia tehnica avizata in baza carora au fost realizate operatiunile de receptie tehnica si punere in functiune a instalatiei de utilizare a gazelor naturale. Altfel spus, daca conditiile tehnice incidente la momentul punerii in functiune nu mai au aceleasi caracteristici, respectiv tamplaria ferestrelor, suprafetele vitrate, delimitarea incaperilor, grilele de ventilare etc. Cu alte cuvinte, daca vechea tamplarie a fost inlocuita cu termopan.
Astfel, in situatia in care, in urma verificarii sau a reviziei tehnice a instalatiei de utilizare, operatorul economic autorizat ANRE (OE) constata ca nu sunt indeplinite conditiile tehnice de functionare in siguranta a instalatiei de utilizare, clientul final are obligatia sa faca toate demersurile necesare pentru indeplinirea acestor conditii, inclusiv prin montarea detectoarelor automate de gaze cu limita de sensibilitate de cel putin 2% metan (CH(4)) in aer, care actioneaza asupra robinetului de inchidere a conductei de alimentare cu gaze naturale a aparatelor consumatoare de combustibili gazosi.
Detectorul automat de gaze poate fi achizitionat si de catre clientul final, dar montarea lui pe instalatia de utilizare a gazelor naturale se realizeaza doar de catre un operator economici autorizat ANRE cu care acesta are incheiat contract de prestari servicii pentru verificarea sau revizia tehnica a instalatiei de utilizare aferenta locului de consum si se consemneaza in fisa de evidenta a lucrarilor periodice de verificare sau de revizie tehnica a instalatiei de utilizare a gazelor naturale.
Lista operatorilor economici autorizati de ANRE pentru efectuarea de lucrari la instalatiile de utilizare a gazelor natural (date de contact, numar autorizatie, data emitere, data expirare, tip activitate etc) se gaseste pe site-ul ANRE.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1262 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005774 (s)