News Flash:

Bilantul de dupa furtunile recente: Un deces, oameni evacuati la rude, sute de curti si locuinte inundate

1 August 2018
899 Vizualizari | 0 Comentarii
inundatii

Sute de curti, gradini, locuinte si anexe gospodaresti au fost inundate, iar 50 copaci au fost doborati, in ultimele 24 de ore, in urma ploilor puternice. O femeie din Hunedoara a murit, iar in Neamt cateva persoane au fost evacuate temporar.
Potrivit IGSU, marti si in noaptea de marti spre miercuri la nivel national au fost emise 92 atentionari si avertizari cod alben si cod portocaliu de fenomene meteorologice periculoase imediate ce au vizat descarcari electrice, averse de ploaie, intensificari ale vantului si grindina.

In urma manifestarii fenomenelor meteorologice periculoase au fost inregistrate efecte de vreme rea in 66 localitati din 25 judete: AG, AR, BC, BH, BV, BZ, CL, CS, DB, GJ, GR, HD, HR, IL, IF, MH, NT, OT, PH, SB, SV, TR, VL, VN, VS) si in municipiul Bucuresti.

Salvatorii militari au actionat pentru evacuarea apei din 332 curti/gradini, 33 locuinte, 38 beciuri si 9 anexe gospodaresti. De asemenea, 50 copaci au fost doborati, iar 2 acoperisuri au fost avariate din cauza vantului puternic.
Pe timpul actiunilor de interventie 6 persoane din judetul Neamt (Lunca–4 si Nemtisor-2) au fost evacuate temporar la rude, iar in localitatea Strehaia din Mehedinti, o femeie imobilizata care nu are apartinatori a fost evacuata si cazata la un azil de batrani.

In judetul Hunedoara, in urma unei ploi torentiale de scurta durata au fost inundate trei localitati din comuna Vata de Jos. O femeie cu probleme locomotorii, in varsta de 71 de ani, din satul Basarabasa si-a pierdut viata dupa ce a fost surprinsa si luata de viitura in curtea sa. Apa a intrat in mai multe gospodarii si anexe din localitatile Pravaleni, Ciungani si Basarabasa si a afectat un drum comunal.

Pe durata serii trecute si a noptii, pompierii militari hunedoreni au derulat operatiuni de evacuare a apei si de inlaturare a aluviunilor aduse de viitura din peste 100 de gospodarii ale cetatenilor.

Avand in vedere ca si in urmatoarea perioada de timp sunt prognozate fenomene meteorologice periculoase, oamenii sunt sfatuiti ca pe timpul cresterii debitelor de apa sa nu se apropie de malurile raurilor si sa nu traverseze viiturile rapide. Autoprotectia pe timpul inundatiilor se realizeaza in zone inalte, unde apa nu poate ajunge.


gospodaresti hunedoara neamt
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1447 (s) | 43 queries | Mysql time :0.005719 (s)