News Flash:

Arme albe, sticle incendiare si un pistol ridicate de politistii timiseni in urma unor perchezitii la doua familii de romi

1 Mai 2017
984 Vizualizari | 0 Comentarii
descinderi 1343199450
Un adevărat arsenal de arme albe şi sticle incendiare, precum şi un pistol cu muniţie au fost ridicate de poliţiştii timişeni duminică, în urma unor percheziţii efectuate în Lugoj la domiciliile unor persoane provenind din două familii de romi aflate într-o stare conflictuală, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Timiş, Ionuţ Bocancea. 

El a precizat că în urma celor patru percheziţii efectuate duminică dimineaţa au fost ridicate 9 arme albe (opt săbii, şapte cuţite şi patru topoare), 22 de sticle incendiare, un pistol şi 13 cartuşe. 

Potrivit purtătorului de cuvânt, 35 de persoane, cu vârste între 16 şi 60 de ani, au fost conduse la sediul Poliţiei Municipiului Lugoj pentru audieri, faţă de acestea urmând a fi dispuse măsuri legale. 

El a menţionat că percheziţiile au vizat probarea şi documentarea activităţii infracţionale a mai multor persoane rome aflate într-o stare conflictuală. 

Ionuţ Bocancea a spus că la acţiune au participat şi luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale, jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile "Glad Voievod" Timişoara şi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Timiş. 

Poliţiştii continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, a mai adăugat reprezentantul IPJ Timiş. AGERPRES 
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1288 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005464 (s)