News Flash:

Anunt important pentru toti romanii: Actul de identitate al celor care implinesc 14 ani ar putea fi subventionat de stat

29 Octombrie 2017
1942 Vizualizari | 0 Comentarii
carte identitate
Deputatul PNL, Florin Roman, a initiat o propunere legislativa pentru ca actul de identitate al persoanelor care implinesc 14 ani sa fie subventionat de catre stat.
Propunerea legislativa pentru modificarea si completarea OUG nr.97 din 2005 privind evidenta, domiciliul, resedinta si actele de identitate ale cetatenilor romani republicata, a fost depusa la Senat de catre deputatul liberal Florin Roman. Initiativa legislativa se refera la subventionarea de catre stat a costurilor aferente producerii si eliberarii actului de identitate persoanei care a implinit varsta de 14 ani, se arata in expunerea de motive.
Documentul citat precizeaza ca OUG 97/2005 „prevede, la articolul 12, obligativitatea persoanei care a implinit varsta de 14 ani sa solicite eliberarea unui act de identitate in termen de 15 zile de la implinirea acestei varste”.
De asemenea, initiatorul sustine ca unul din motivele pentru care adolescentii nu solicita eliberarea actului de identitate este saracia.
„Motivele sunt multiple, insa intre acestea se remarca saracia. Potrivit statisticilor oficiale, (...) in Romania sunt aproximativ 160.000 de cetateni care nu detin niciun fel de document de identitate. Intre acestia majoritatea sunt minori, adica persoane care nu au solicitat la implinirea varstei de 14 ani eliberarea unui document de identitate. Multi dintre acestia nu au nici macar certificate de nastere”, explica initiatorul in documentul citat.
Totodata, Roman afirma ca aceasta solutie este fireasca si vine in sprijinul cetatenilor romani.
„Asadar, consideram ca subventionarea in Romania a primului document de identitate nu este o solutie legislativa deloc exagerata, ci dimpotriva ar fi un aspect de normalitate si care ar veni in sprijinul a numerosi cetateni romani”, subliniaza initiatorul.
Potrivit textului legislativ, „Producerea si eliberarea actelor de identitate persoanelor care implinesc varsta de 14 ani si solicita eliberarea actului de identitate (...) sunt subventionate de la bugetul statului”.
In cazul acestui proiect legislativ, Senatul este prima camera sesizata.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1352 (s) | 43 queries | Mysql time :0.008391 (s)