Prima pagina

 Ultima ora

 Actualitate

 Expres

 Magazin

 Economic

 Sport

 National

 International

 Sanatate

 Advertoriale

 Poza zilei

 Bancul zilei

 BZT.ro

 BZC.ro

 BZV.ro

Titlul Zilei

Acum 6 ore
 29    0

Luni seară, celebrul scriitor turc, Orhan Pamuk, le-a vorbit timișorenilor despre literatură, imaginaţie şi compasiune

Celebrul scriitor turc Orhan Pamuk, laureat al Premiului Nobel, a vorbit luni seară într-o conferință la care au participat sute de oameni despre imaginație și capacitatea acesteia de a ne defini ca ființe umane, despre cărțile pe care le-a scris și despre cele pe care le citește, despre compasiunea ca lentilă prin care putem privi altfel lumea și pe semenii noștri. Acesta a fost invitatul Universității de Vest Timișoara, în cadrul Programului Timișoara Capitală Europeană a Culturii.

Orhan Pamuk a fost distins marți cu titlul de Doctor Honoris Causa al aceleiași universități și a ținut o conferință în Aula Magna în fața unei audiențe numeroase, formată din studenți și profesori. Acesta a vorbit despre actuala situație politică din Turcia și despre libertatea cuvântului care suferă acolo, dar și despre importanța lecturii, care îi poate face pe oameni să se pună în pielea celuilalt și să înțeleagă suferința.

Moderată de Radu Paraschivescu, conferința a inclus și declarații ale lui Orhan Pamuk despre sprijinul său pentru mișcările de emancipare și apărare a minorităților etnice și a femeilor. Acesta a dezvăluit că deține o diplomă universitară în jurnalism, deși nu a practicat niciodată această profesie care a creat, de-a lungul timpului, eroi, dar și monștri.

”Nu doar că avem imaginație, dar ne folosim imaginația pentru a ne pune în pielea celorlalți. Avem posibilitatea să vedem lumea prin ochii altor oameni și cred că acesta este primul lucru important al nostru, ca ființe umane. Avem puterea să ne întrebăm dacă mi s-ar fi întâmplat mie asta și acesta e începutul milei și al înțelegerii și al compasiunii, precum și al altor sentimente asociate cu acestea”, a punctat Orhan Pamuk, demonstrând că umanitatea noastră stă tocmai în posibilitatea de a transcende graniţele personale şi de a îmbrăţişa cu gândul pe cei de lângă noi.

Citeste si...

Comentarii

+ Adauga Comentariu