Prima pagina

 Ultima ora

 Actualitate

 Expres

 Magazin

 Economic

 Sport

 National

 International

 Sanatate

 Advertoriale

 Poza zilei

 Bancul zilei

 BZT.ro

 BZC.ro

 BZV.ro

Titlul Zilei

3 Mai 2024
 73    0

Simona Halep s-a calificat in turul 2 la Roland Garros, dupa un prim set catastrofal

simo

Liderul tenisului feminin mondial, romanca Simona Halep, s-a calificat, miercuri, in runda a doua a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Slem al anului, dupa o victorie in trei seturi in fata americancei Alison Riske, 2-6, 6-1, 6-1. 

Halep (26 ani), finalista la editia de anul trecut, a avut un prim set sub asteptari, dar a gasit puterea sa revina si sa se impuna dupa o ora si 34 de minute, in fata unei adversare incomode, care s-a aparat excelent. 

Simona a avut dificultati in primul set, reusind sa faca fata cu greu atacurilor americancei ((27 ani, 83 WTA), nici nu a servit prea bine si a avut doar o singura sansa de ghem in primele cinci, pierdute toate. Halep a avut o tresarire de orgoliu la 0-5 si a luat doua ghemuri, dar setul a revenit americancei, cu un sec 6-2. 

Halep a luptat mai mult si mai bine in setul al doilea, americancei nu i-au mai intrat toate mingile, dar scorul a devenit 5-0, romanca incheind cu 6-1. Principala favorita a dominat si setul decisiv, desprinzandu-se repede la 3-0. Riske a facut 3-1, dar Halep nu i-a lasat nicio sansa in continuare si a castigat cu 6-1. 

Simona Halep nu a avut niciun as, a facut o dubla greseala, a adunat 20 de winners si 28 de erori nefortate. Riske a avut un as, a comis 3 duble greseli, a contabilizat 17 winners si 33 de erori neprovocate. 

Halep are acum 3-0 in meciurile directe cu Riske (27 ani, 83 WTA), pe care a mai invins-o in 2015, la Roma, in turul al doilea, cu 6-3, 6-0, si anul trecut in primul tur la Beijing, cu 6-3, 3-6, 6-2. 

Riske are totusi o victorie in fata Simonei, la junioare, in 2007, la Orange Bowl, cu 6-3, 6-2. 

Halep si-a asigurat un cec de 79.000 de euro si 70 de puncte WTA, iar urmatoarea sa adversara va fi tot o americanca, Townsend (22 ani, 72 WTA), care a invins-o marti pe frantuzoaica Myrtille Georges cu 6-4, 6-2. 

Halep a invins-o pe Townsend cu 6-4, 6-1, anul trecut, in turul al doilea la Cincinnati. 


AGERPRES

Citeste si...

Comentarii

+ Adauga Comentariu