Prima pagina

 Ultima ora

 Actualitate

 Expres

 Magazin

 Economic

 Sport

 National

 International

 Sanatate

 Advertoriale

 Poza zilei

 Bancul zilei

 BZT.ro

 BZC.ro

 BZV.ro

Titlul Zilei

Acum 23 ore
 41    0

Autostrada Lugoj-Deva va fi prevazuta cu tunele de trecere pentru animalele salbatice

Autostrada Lugoj-Deva va fi prevăzută cu tunele pentru maşini în zonele în care a fost constatată o populaţie de carnivore mari - urşi sau lupi, astfel încât animalele sălbatice să nu fie stresate de prezenţa autovehiculelor atunci când se deplasează dintr-o parte în cealaltă a culoarului de transport.

Tronsonul traversează patru arii protejate şi urmează, în cea mai mare parte, culoarul râului Mureş. 

Potrivit studiului de mediu prezentat miercuri la Deva, cu prilejul unei dezbateri publice referitoare la impactul adus de construcţia autostrăzii, în trei zone ale tronsonului de autostradă vor fi construite tuneluri prin care vor trece maşinile, astfel încât animalele să poată circula liber, aşa cum sunt obişnuite. 

'Au fost identificate soluţii pentru ca lucrarea să aibă un impact minim asupra mediului. (...) Soluţiile aplicate răspund recomandărilor ocoalelor silvice din zona proiectului, ale asociaţiilor de vânătoare şi ale organizaţiilor neguvernamentale cu preocupări în zonă, care au indicat locurile optime pentru asigurarea coridorului ecologic', a declarat, în timpul dezbaterii, Diana Necşulescu, din partea proiectantului.

Tunelurile vor fi amplasate în zona kilometrilor 53, 51 şi 48. 

De asemenea, pentru diminuarea zgomotului şi reducerea deranjului pentru animale şi oameni, în mai multe zone vor fi amplasate panouri fonoabsorbante.

Prezent la dezbaterea publică, primarul municipiului Deva, Petru Mărginean, a spus că va solicita proiectantului să prevadă un nod de descărcare de pe autostradă şi în apropierea oraşului, cel mai probabil locul urmând să fie stabilit în zona localităţii Şoimuş.

'Dorim ca descărcarea de pe autostradă să se facă şi în zona învecinată municipiului Deva. De acest nor ar urma să beneficieze oamenii din Deva şi Hunedoara. Sperăm să fim sprijiniţi şi înţeleşi în demersul nostru', a afirmat edilul local.

Tronsonul de autostradă Lugoj-Deva măsoară 99,7 kilometri şi face parte din Coridorul 4 Pan European Nădlac-Arad-Lugoj-Deva-Sibiu-Bucureşti-Constanţa. AGERPRES

Citeste si...

3 Decembrie 2013
 1297    0

Comentarii

+ Adauga Comentariu