Prima pagina

 Ultima ora

 Actualitate

 Expres

 Magazin

 Economic

 Sport

 National

 International

 Sanatate

 Advertoriale

 Poza zilei

 Bancul zilei

 BZT.ro

 BZC.ro

 BZV.ro

Titlul Zilei

Acum 16 ore
 37    0

Avion prabusit la Tg. Mures

Un avion ultrauşor s-a prăbuşit, marţi, pe o stradă din apropierea aerodromului din Târgu Mureş, iar pilotul, care era singur la bord, a reuşit să iasă din aparat înaintea izbucnirii unui incendiu, fiind transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă. Avionul, care îl avea la bord doar pe pilot, s-a prăbuşit în zona străzii Libertăţii, aflată în apropierea aerodromului din Târgu Mureş.

"Avionul, de tip Cessna, era în aer, după decolare şi s-a prăbuşit într-o zonă verde. Din spusele pilotului, ar fi intervenit o defecţiune tehnică, iar aparatul a atins un copac, după care s-a prăbuşit. Impactul a fost urmat de un incendiu, care a fost lichidat în scurt timp, iar avionul a ars aproape în întregime", a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mureş, Mihai Gagyi.

Potrivit acestuia, pilotul a supravieţuit impactului şi a ieşit singur din avion.

"Pilotul, în vârstă de 57 de ani, a reuşit să iasă singur din avion şi este în stare stabilă", a adăugat Gagyi, care nu a putut preciza dacă avionul ultrauşor era particular sau aparţinea aerodromului aflat în apropiere.

La faţa locului a ajuns o ambulanţă SMURD care urma să îl transporte pe pilot la Spitalul Judeţean de Urgenţă, însă acesta a refuzat.

"Bărbatul a suferit o arsură de gradul I la nivelul scapului, dar nu are nicio traumă majoră şi a semnat pe proprie răspundere că nu mai merge la spital şi refuză internarea", a spus şeful SMURD Mureş, Cristian Boeriu. Mediafax.ro

Citeste si...

29 Noiembrie 2013
 1465    0

Comentarii

+ Adauga Comentariu