News Flash:

S-a dat startul înscrierilor!

A XVII-a ediţie a ITFest Timișoara are loc între 4 și 10 martie 2024

31 Ianuarie 2024
124 Vizualizari | 0 Comentarii


A XVII-a ediție a ITFest Timișoara are loc în perioada 4-10 martie în diverse locații din oraș, inclusiv sediul Universității de Vest și cel al Haufe Group România din Business Center Iulius Town. Evenimentul este dedicat atât tinerilor pasionați de tehnologie, Comic Con și jocuri, cât și profesioniștilor din domeniul IT.

Participanții la ITFest Timișoara au ocazia să participe la workshopuri interactive și să asiste la prezentări susținute de experți în domeniu. Programul evenimentului include competiții de programare, un Hackathon cu premii în valoare totală de 3.000 de euro pe categorie și sesiuni de networking menite să conecteze tinerii cu lideri de opinie și reprezentanți ai unor companii de renume din industrie. De asemenea, organizatorii pregătesc activități precum un treasure hunt, sesiuni de board games, un concurs de Cosplay și un Gaming Tour.

„Nu putem vorbi despre ITFest Timișoara fără să menționăm că acesta este un eveniment cu impact social: fondurile obținute vor fi distribuite către ONG-uri locale, (…) din dorința de a oferi un ajutor suplimentar comunității. Astfel, una dintre caracteristicile distincte ale ITFest Timișoara 2024 este angajamentul său față de responsabilitatea socială. Cum? Partenerii, companii care doresc să aibă un impact în comunitate, vor licita pentru pachetele de beneficii, iar fondurile obținute, după acoperirea costurilor de organizare, vor merge către unul dintre ONG-urile susținute de ITFest Timișoara”, au transmis organizatorii.


Noutățile ediției includ:

Secțiunea "Workshopuri și Conferințe":

"Cuib de vise 1000x100"
"StartUp" - 4 martie
"Pitching" - 4 martie
"Build your First Game" - 5 martie
"GIT" - 6 martie
"AI" - 6 martie
"Pepper Robotics" - 7 martie
"3D Printing" - 7 martie
"MeetUp - conferință tech" - 8 martie
Secțiunea "Activități și Concursuri":

"Treasure Hunt" - 4 martie
"Board Games" - 5 martie
"Cosplay Night" - 6 martie
"Gaming Tours" - 7 martie
"Hackathon cu 3 trackuri" - 8-10 martie

Pe www.itfest.osut.ro sunt disponibile toate formularele de înscriere pentru evenimentele din cadrul festivalului.


 

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1196 (s) | 43 queries | Mysql time :0.007593 (s)