News Flash:

Veste bună pentru orașul de pe Bega

A fost desemnată câștigătoarea contractului pentru finalizarea lucrărilor pe VO Timișoara Sud

12 Iunie 2023
276 Vizualizari | 0 Comentarii


UMB a fost desemnată câștigătoare a contractului pentru finalizarea lucrărilor pe șantierul centurii Timișoara Sud, un drum cu o lungime de 26 de kilometri, care a fost lăsat în stadiu de execuție de 58% de către Tirrena Scavi în decembrie, la momentul rezilierii contractului. Conform declarației directorului CNAIR, Cristian Pistol, termenul de execuție este de 12 luni, iar contractul poate fi semnat în cazul în care nu se depun contestații.

„Asocierea SA & PE CONSTRUCT SRL (lider de asociere) – SPEDITION UMB – TEHNOSTRADE SRL a fost desemnată câștigătoarea contractului pentru finalizarea lucrărilor pe VO Timișoara Sud ! Cu o valoare de 383,84 milioane de lei, fără TVA, lucrările trebuie finalizate în 12 luni de la emiterea Ordinului de Începere (după semnarea contractului). Dacă nu vor fi depuse contestații, vom putea începe procedurile pentru semnarea acestui contract (finanțat prin Fonduri Europeane Nerambrusabile) după expirarea termenului legal de 10 zile. Este un pas important pentru construcția celor 26 de km ai Variantei Ocolitoare Timișoara Sud, care la momentul rezilierii contractului anterior (cu firma italiană Tirenna Scavi) înregistra un progres fizic de 58,26% (decembrie 2022)”, a declarat Cristian Pistol, șeful CNAIR.

UMB, cu oferta depusă pentru Centura Timișoara Sud, ridică întrebarea dacă va câștiga și primul lot al Drumului Expres Craiova – Pitești, pentru a realiza o legătură completă între Craiova și Pitești. În prezent, loturile 3 și 4 sunt în lucru. Pentru Centura Timișoara Sud, în aprilie au fost depuse cinci oferte, iar câștigătorul licitației organizate de DRDP Timișoara va avea la dispoziție 12 luni pentru finalizarea construcției pe o lungime de 25,69 km. Valoarea estimată a contractului, finanțat prin Programul Transport, este de 394,1 milioane de lei, fără TVA, conform declarației directorului CNAIR, Cristian Pistol.

În ceea ce privește Pasajul Cernica, al treilea contract reziliat cu Tirrena Scavi, CNAIR nu a lansat încă o nouă licitație pentru finalizarea lucrărilor abandonate în 2022, la un nivel de execuție sub 25%.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1117 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006261 (s)