News Flash:

Surpriză!

40 de stâlpișori au apărut într-o intersecție din Timișoara, aflată în reabilitare

27 Octombrie 2023
169 Vizualizari | 0 Comentarii


Într-o intersecție din Timișoara, aflată în proces de reabilitare, au fost instalați peste 40 de stâlpișori, cunoscuți și sub numele de balize, pentru a crește siguranța bicicliștilor. Această decizie a provocat discuții aprinse pe rețelele sociale, unii critici evidenți fiind nemulțumiți de numărul mare de stâlpișori.

Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei, a răspuns criticilor și a explicat decizia într-un videoclip în care se afla pe bicicletă în intersecția respectivă. El a susținut că stâlpii au fost instalați pentru a îmbunătăți siguranța bicicliștilor.

„Sunt pe str. Eneas, unde lucrăm la o nouă pistă de biciclete pe care o facem în Timișoara. Aici avem o intersecție specială, în care se vor intersecta două piste de biciclete. Una vine din zona spitalului județean, iar în capăt va fi continuată până în malul Begăi, în viitoarea pasarelă Crizantemelor. Iar aici, în dreapta, vom ajunge până la Universitatea Politehnică și la Universitatea de Vest. În intersecția asta am făcut câteva elemente de siguranță, care au ca rol tocmai să elimine posibilele conflicte între bicicliști și șoferi, mai ales. Primul lucru pe care l-am făcut a fost ca toată intersecția să fie ridicată la nivel. În felul ăsta asigurăm și pentru pietoni, și pentru persoanele cu dizabilități, dar și pentru persoanele cu dizabilități o suprafață cât mai sigură și mai lină de traversat. Și, de asemenea, ne asigurăm că mașinile încetinesc. Un alt lucru pe care l-am făcut a fost să montăm acești bolarzi, ca să creăm o șicană rutieră. Această șicană are două obiective: primul, în mod evident, este să reducem viteza mașinilor, dar al doilea obiectiv, foarte important însă, vi-l arăt chiar acum. În momentul în care un biciclist vine ca să poți să faci virajul la dreapta, ai nevoie să ai vizibilitate. Această șicană aici, pe care se lucrează în acest moment, va permite biciclistului să se întoarcă la 90 de grade, înainte să facă virajul”, a afirmat viceprimarul Timișoarei.

De asemenea, Ruben Lațcău a subliniat că montarea stâlpișorilor ajută la diminuarea riscului de producere a accidentelor în această intersecție, care este în curs de modernizare.

„Aceste balize ajută ca biciclistul, odată ce vrea să schimbe sensul, să poată să aibă vizibilitate și, de asemenea, mașina care vine înainte să-l vadă pe biciclist, să vadă că acesta schimbă direcția de mers. Bicicleta traversează în siguranță, mașina vede bicicleta și în felul ăsta reducem riscurile de accidente. Această pistă de biciclete continuă pe această stradă, merse înspre Adamachi, spre Piața Crucii și va ajunge pe Traian Lalescu, înspre cele două universități, Politehnica și UVT”, a precizat viceprimarul Timișoarei.

Un aspect interesant este că primarul Dominic Fritz locuiește pe strada Eneas, ceea ce a condus la scepticismul unor internauți față de explicațiile oferite de Ruben Lațcău.

„Nu mai tocați banii pe tâmpenii eco-marxiste”, „Când spui “biciclistul” te referi la Dominic? El stă pe Eneas. Pentru el toată agitația?” sau „Vă bateți joc de șoferi. Îngustați benzile ca să circule bicicliștii sau să îi faceți favoruri primarului? Câți bicicliști circulă pe Eneas și câte mașini? Bine că plătim impozite și taxe peste taxe la mașini”, sunt doar câteva dintre comentariile internauților la postarea făcută de viceprimarul Timișoarei.
 

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1141 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006364 (s)