News Flash:

Zeci de angajați din sănătate protestează în stradă, la Timișoara

12 Ianuarie 2021
67 Vizualizari | 0 Comentarii

Aproape 100 de angajați din sănătate s-au adunat marți, 12 ianuarie, în fața Palatului Administrativ din Timișoara, pentru a-și cere drepturile salariale. Acțiunea e supravegheată de autorități.

În fața Prefecturii sunt pensionari și cadre medicale din sindicatul Sanitas Timiș.

Pe pancartele acestora se pot citi mesaje precum ”40 punctul de pensie”, ”Nu tăiați pensiile”, ”Ne-ați mințit”, ”Jos Guvernul”, ”Noi am muncit, voi ați mințit”, ”Guvernul ne-a pus pumnul în gură”.

Asociația sindicaliștilor Sanitas din România a anunțat încă de săptămâna trecuta proteste în fața prefecturilor județene. Se protestează pentru respectarea legii salarizării personalului plătit din banii publici. Protestatarii de la fața locului susțin că nu s-au alocat nici sporurile de risc.

”Suntem în stradă pentru că a apărut ordonanța din Decembrie 2020 care nu face altceva decât să blocheze salarizarea. Din ianuarie trebuiau să intre, conform legii 153, majorările salariale pentru anumite categorii din personalul sanitar, majoritatea fiind în linia I. Înainte de alegeri ne-au promis aceste majorări. Ni se pare o bătaie de joc a guvernanților, de aceea suntem aici. Nu ne lăsăm până se aplică legea. Sunt probleme și pentru stimulentul de risc, care în unele unități nu s-a acordat, iar pentru asistență socială deloc”, spune Daniela Lazaroviciu, președinte Uniunea Județeană Sanitas Timiș

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2021 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1148 (s) | 22 queries | Mysql time :0.011779 (s)