News Flash:

Washington Post: Cea mai importanta intrebare dupa atacul asupra Siriei: Cum va raspunde Rusia?

7 Aprilie 2017
884 Vizualizari | 0 Comentarii
Putin2
După atacul cu rachete lansat de Statele Unite asupra unei baze militare din Siria în cursul nopţii, numeroşi analişti americani au început să explice importanţa acestei decizii, dar şi consecinţele ei. Washington Post prezintă o astfel de analiză a decizei lui Trump, dar şi a diferenţelor dintre situaţia din prezent şi cea din 2013.

Statele Unite au lansat un bombardament cu rachete asupra unei baze militare din Siria, la 4.40, (4.40, ora României), ca reacţie la atacul chimic produs în urmă cu câteva zile, anunţă Pentagonul, aceasta fiind prima operaţiune americană care vizează regimul Bashar al-Assad.

Armata americană  a pregătit mai multe opţiuni pentru un atac asupra Preşedintelui Bashar al-Assad încă de dinainte de 2013, când dictatorul a ucis mai mult de 1.000 de persoane într-un atac cu gaz. În final, în această noapte, după un atac chimic Pentagonul a lansat 59 de rachete de la bordul unor distrugătoare aflate în estul Mării Mediterane. Atacul a vizat o bază aeriană a armatei siriene, fiind o premieră în conflictul militar din Siria.

Phil Gordon, un oficial la Casa Albă în administraţia Obama a declarat: „Întrebarea de bază nu s-a schimbat. Există rachete militare care pot fi folosite pentru a degrada abilitatea Siriei de a produce arme chimice şi dacă le folosim, cum vor răspunde ei?“

Cea mai mare diferenţă între prezent şi situaţia din 2013, când preşedintele Barack Obama a ameninţat că va folosi rachete împotriva lui Assad, este că azi, riscurile de a extindere a conflictului sunt mult mai mari.

În 2013, planul de război iniţial împotriva lui Assad era să se ţintească armele chimice, afirmă foşti ofiţeri implicaţi în discuţii. Un atac direct asupra depozitelor de arme chimice ale lui Assad era văzut ca prea riscant pentru civili, din cauza gazului toxic ce ar fi rezultat din atac.
Astfel s-a creat o listă de ţinte, care includea ansambluri de arme chimice, dar şi echipament aerian şi de artilerie. „Intenţia era să atacăm diverse ansambluri de arme chimice“, a declarat un fost oficial american. „Ne-am aşezat trupele astfel încât să primim estimări a efectelelor bombelor şi când nu primeam efectul dorit, le atacam din nou.“ Mediafax.ro
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1241 (s) | 43 queries | Mysql time :0.007740 (s)