News Flash:

Viceprimarul Cosmin Tabără aduce vești bune

Vor începe lucrările la stadionul Lego și baza Mircea cel Bătrân

31 Octombrie 2023
168 Vizualizari | 0 Comentarii

Viceprimarul Cosmin Tabără a avut discuții preliminare înainte de a emite ordinul de începere a lucrărilor pentru cele două proiecte de infrastructură sportivă de mare importanță din Timișoara.

”Am avut ieri întâlniri atât cu antreprenorii care execută proiectul la stadionul Lego, cât și în ceea ce privește baza care va fi construită pe strada Mircea cel Bătrân. Aici, în cursul săptămânii viitoare, voi da ordinul de începere a lucrărilor, astfel încât să fie realizat proiectul cât mai repede, să trecem la execuția propriu-zisă a lucrărilor. Trei luni este termenul de proiectare, iar 14 luni execuția, dar, ținând cont de ambiția ambelor părți, sper ca acest termen să fie mai scurt, iar la sfârșitul anului viitor să ne bucurăm de prima bază sportivă nouă din Timişoara”, a transmis Tabără.

În ceea ce privește stadionul, va mai dura ceva timp, deoarece sunt în curs de obținere diverse avize.

”La stadionul Lego, este depusă notificarea pentru obținerea avizului de la mediu, se întocmesc restul documentelor, iar pentru avizul DSP se vor depune documentele în cursul acestei săptămâni. În cursul săptămânii viitoare, sperăm să fie întocmite și documentațiile pentru a fi depuse la ISU. Țin mult ca timișorenii să cunoască aceste etape în realizarea infrastructurii sportive”, a mai precizat Tabără.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1186 (s) | 43 queries | Mysql time :0.008944 (s)