News Flash:

Traian Basescu le-ar putea strica vacanta de iarna parlamentarilor

22 Noiembrie 2013
1230 Vizualizari | 0 Comentarii
Premierul Victor Ponta a luat în calcul inclusiv ipoteza în care preşedintele Traian Băsescu va cere reexaminarea proiectului de buget pentru anul 2014, dar nici în această situaţie parlamentarii nu pot părăsi Bucureştiul înainte ca legea bugetului să fie promulgată.
„Parlamentul, cel puţin USL, nu va intra în vacanţă pană cand nu termină toate procedurile cu bugetul. Indiferent dacă (preşedintele Băsescu -n.r.) îl retrimite sau nu, noi rămanem şi votăm. Pană cand bugetul e aprobat final şi promulgat, toţi parlamentarii noştri răman la Parlament. E cel mai important act al Parlamentului şi sunt convins că şi UDMR-ul, şi minorităţile, şi PPDD-ul vor rămane. Că pleacă PDL-ul în vacanţă, cu ei sau fără ei tot aia e“, a afirmat Ponta, la Romania TV. Prim-ministrul a apreciat că votul final în Parlament pentru buget va fi pe 10-15 decembrie.
Antonescu, de acord cu Ponta
De data aceasta cel puţin, partenerul de alianţă, Crin Antonescu, împărtăşeşte aceeaşi idee cu cea a premierului Victor Ponta. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat joi seară că în discuţia cu Victor Ponta de la Guvern au convenit calendarul de adoptare a bugetului, în sensul mobilizării parlamentarilor USL, pentru adoptarea acestuia pană la finalul anului, chiar dacă Traian Băsescu îl va retrimite în Parlament.
„Am băut o cafea şi am încercat să facem un calendar şi să convenim că va trebui să ne mobilizăm colegii parlamentari, pentru că dacă domnul Băsescu în premieră face asta, nu-i putem lua acest drept, e o prerogativă, bugetul este în fond o lege, şi încă una ordinară. Poate să o respingă, să nu o promulge, să o trimită la reexaminare... atunci este o problemă foarte importantă ca noi în preajma sărbătorilor de iarnă, pentru că aşa ne duce calendarul, să ne putem mobiliza toţi colegii parlamentari să putem pleca totuşi spre anul următor cu bugetul adoptat“, a declarat Antonescu.
„Voi trimite bugetul înapoi“
Preşedintele Traian Băsescu nu a lăsat loc de întoarcere şi a spus ferm că dacă Guvernul nu schimbă actuala formă a proiectului de buget va reîntoarce legea înapoi în Parlament.
Nemulţumirile şefului statului sunt legate de creşterea accizei la benzină cu 7 cenţi şi menţinerea unei creşteri cu o mie de miliarde la ministerul Dezvoltării, condus de Liviu Dragnea. „Mă uit la bugetul anului viitor. Eu voi trimite bugetul înapoi, dacă rămane aşa. Argumentul, am văzut la Ministerul lui Liviu Dragnea, este o creştere a bugetului cu o mie de miliarde”, a spus preşedintele.
Băsescu a arătat că această creştere merge la regenerare urbană a municipiilor şi oraşelor, la modernizarea satului romanesc, unde cresc alocările de la 199 de milioane la 800 de milioane şi la infrastructură de nivel judeţean, unde alocările cresc de la 77 de milioane, la 100 de milioane.„Asta înseamnă o alocare suplimentară de 1,2 miiarde, pentru administraţiile locale, în condiţiile în care toate aceste programe sunt finanţate şi cu bani europeni", a mai declarat Băsescu.
Şeful statului a menţionat că mai sunt necheltuiţi vreo 3 miliarde de euro, pentru aceste programe, de la dezvoltare rurală şi de la 1 ianuarie, intrăm pe exerciţiul bugetar nou al Uniunii Europene, astfel că, celor 3 miliarde li se adaugă alte 7 miliarde alocate pentru astfel de programe.
Ponta nu renunţă la acciza de 7 cenţi
Premierul Victor Ponta a afirmat, însă, joi dimineaţa, că Guvernul va menţine prevederile proiectului de buget pe anul viitor, inclusiv introducerea accizei de 7 euro cenţi la litrul de carburant, deoarece au fost negociate cu FMI şi CE, iar preşedintele Traian Băsescu a semnat acordul cu aceste instituţii deşi putea să nu semneze.
Premierul a arătat că preşedintele nu are dreptul de a lucra la proiectul de buget pe anul viitor, domeniu în care propunerea aparţine Guvernului, iar decizia finală revine Parlamentului, şi a explicat că în buget sunt asigurate sumele aferente cofinanţării proiectelor cu finanţare comunitară.
„Este negociat cu partenerii noştri internaţionali tot ceea ce este prevăzut în buget şi, da, tot ceea ce am negociat cu partenerii noştri internaţionali ţinem. Dacă preşedintele Băsescu este împotriva acordurilor noastre cu Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială, avrea dreptul să nu semneze acordul. A semnat. Acum, dacă din motive strict populiste se opune...dar, sincer, eu nu cred că se va opune, că nu l-am văzut să mai spună lucruri serioase în ultimul timp“, a spus Victor Ponta.

victor ponta
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1152 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005295 (s)