News Flash:

TORTIONARUL Ioan Ficior, condamnat DEFINITIV la 20 de ani de inchisoare

29 Martie 2017
997 Vizualizari | 0 Comentarii
Ion Ficior1
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) l-a condamnat definitiv, miercuri, pe Ioan Ficior la 20 de ani pentru infracţiuni contra umanităţii.

Judecătorii instanţei supreme au menţinut astfel decizia primei instanţe. Ioan Ficior urmează să fie încarcerat.

Ioan Ficior a fost trimis în judecată în 18 august 2014, de Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul având ca obiect sesizarea formulată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER). Ioan Ficior este acuzat că, în perioada 1958-1963, când a condus Colonia de muncă Periprava, a introdus şi coordonat un regim de detenţie represiv, abuziv, inuman şi discreţionar împotriva deţinuţilor politici.

Conform actului de sesizare a instanţei, în perioada 1 august 1958 - 1 noiembrie 1963, în calitate de locţiitor şi comandant al Coloniei de muncă de la Periprava, Ioan Ficior a săvârşit acţiuni şi inacţiuni sistematice care au avut ca rezultat persecutarea colectivităţii reprezentată de deţinuţii politici încarceraţi la Periprava, prin privarea de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestor drepturi, pe motive de ordin politic, respectiv prin supunere la condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizică a acestora. 

ioan ficior
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1220 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006225 (s)