News Flash:

Atenție, timișoreni!

Timișorenii care nu-ți curăță proprietatea de ambrozie vor primi amenzi de până la 20.000 de lei

11 Iunie 2024
67 Vizualizari | 0 Comentarii
Sursa foto debanat ro

În urma controalelor desfășurate de Poliția Locală în Timișoara pentru respectarea legislației privind distrugerea ambroziei, au fost identificați 362 de proprietari în neregulă. Aceștia au primit avertismente, iar în lipsa conformării până la finalul lunii, riscă amenzi care pot atinge suma de 20.000 de lei.

Primăria Timișoara a inițiat acțiuni preventive pentru combaterea și distrugerea ambroziei, începând o campanie de conștientizare cu privire la impactul negativ al acestei plante asupra sănătății publice. Conform prevederilor Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambroziei, proprietarii de terenuri au obligația de a preveni, combate și distruge această buruiană.

Măsurile pot include cosirea repetată, folosirea uneltelor agricole pentru distrugere, smulgerea sau, în cazul unor suprafețe limitate, erbicidarea. Atât persoanele fizice, cât și cele juridice (care dețin terenuri sau sunt administratori ai infrastructurii publice precum drumuri, căi ferate, cursuri de apă etc.) sunt obligate să întreprindă acțiuni de combatere a ambroziei. Neconformitatea cu această obligație atrage avertismente și, ulterior, sancțiuni cu amenzi cuprinse între 1.000 și 5.000 de lei pentru persoanele fizice și între 10.000 și 20.000 de lei pentru persoanele juridice.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1381 (s) | 43 queries | Mysql time :0.007299 (s)