News Flash:

Sute de timiseni care nu au primit masca, amendati

22 Februarie 2021
108 Vizualizari | 0 Comentarii
amenzi

Polițiștii și jandarmii au continuat controalele pentru depistarea celor care nu respectă restricțiile impuse în pandemie, în județul Timiș. Oamenii legii au aplicat, duminică, sute de amenzi în valoare de peste 80.000 lei.

Oamenii legii au acționat în zonele aglomerate, în societățile comerciale, dar și în mijloacele de transport în comun. Au aplicat sancțiuni atât pentru cei care nu au purtat mască cât și pentru cei care au încălcat restricțiile de deplasare.

„La activităţi au participat 275 de forţe de ordine, fiind verificate 150 de societăți comerciale, precum şi 76 de mijloace de transport persoane, dintre care 37 de mijloace de transport în comun, fiind totodată legitimate peste 2500 de persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 285 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 83.750 de lei. Dintre acestea, 255 de sancțiuni contravenționale în valoare de 68.750 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv pentru nepurtarea măștii sanitare și 30 de sancțiuni în valoare de 15.000 de lei pentru nerespectarea interdictiilor privind deplasarea/libera circulație”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2021 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1138 (s) | 33 queries | Mysql time :0.014116 (s)