Se spune că pe când Dumnezeu împărţea bogăţiile Pământului, i s-ar fi rupt sacul deasupra României. Este cea mai simplă explicaţie pentru inventarul geologic variat şi resursele minerale valoroase, inclusiv de metale preţioase.

De la începutul timpului, se tot vorbește că România ar fi o țară bogată, cel puțin din punctul de vedere al resurselor naturale. Documentele atestă ipoteza, cercetările și interesul străinilor pentru cumpărarea de teren și de munți, la fel. Singurul lucru care face această idee să pară una extrasă din manualele școlare comuniste este traiul de zi cu zi al oamenilor, comparabil totodată și cu cel al Cenușăresei, începând cu ora 00.01, când decorul devine din strălucitor, sumbru, încăperea luxoasă se transformă într-una sărăcăcioasă, iar muzica veselă din fundal ia tonuri mohorâte.

Câteva date tehnice despre „săraca țară bogată”

Geologii au însă altă poveste. Ei ştiu că bogăţiile subsolului nu se găsesc în devălmăşie, ci sunt distribuite după mecanisme geologice pe care cercetătorii şi prospectorii le cunosc foarte bine. Mai întâi, în magma primordială s-au sortat elementele după densitate şi alte proprietăţi fizico-chimice. Americanul Frank Clarke, profesor la Harvard, a calculat pe la 1900 răspândirea şi distribuţia elementelor în scoarţa terestră şi a constat că există numeroase anomalii: unele elemente, deşi se află în procente mai modeste, se concentrează în zăcăminte bogate, ceeace ce le face uşor de extras şi deci ieftine. Altele, invers, nu sunt rare în scoarţă, dar sunt diluate prin roci, astfel extracţia lor e costitistoare. Aurul, de exemplu, este în această categorie. (Clarke este considerat fondatorul Geochimiei, o disciplină importantă pentru geologia zăcămintelor). Deplasarea plăcilor tectonice, fenomenele vulcanice, orogeneza (formarea munţilor), eroziunea şi sedimentarea, au redistribuit elementele, le-au amestecat, le-au orânduit în masivele de roci.

La începutul lunii octombrie 2013, în satul Izvoarele, judeţul Galaţi, a izbucnit o răscoală din cauza… cutremurelor. Zi de zi se înregistrau aici zeci seisme de suprafaţă, de 2 până la 3 grade Richter, însoţite de zgomote sinistre care i-au îngrozit pe localnici. Aceştia aveau o teorie halucinantă privind sursa cutremurelor. “Domnule, ei nu mai extrag ţiţei, au dat de un zăcământ de diamant pe care vor să îl spargă, de aceea au început aceste cutremure. Dacă nu se termină cu forările, ne dărâmă casele”, ne-a spus Daniel Zaharia (34 de ani, foto), susţinut de toată comunitatea postată în mijlocul drumului. Desigur, informaţia părea trasă de păr rău de tot, pentru a putea fi luată în seamă. Sursa cutremurelor de la Izvoarele a rămas, oficial, un mister. Menţionăm doar că Ştefan Marincea, fostul director al Institutului Geologic, a spus că seismele ar putea avea drept cauză industria extractivă din zonă. A doua zi a fost destituit.

Statul român ştia de nestemate din 1998

Plecând de la “fenomenul Izvoarele”, am început să ne interesăm de existenţa unor zăcăminte de diamante în ţara noastră. Geologii pe care i-am contactat nu au spus nici da, nici nu. Adică la întrebarea: “Avem zăcăminte de pietre preţioase?” primeam răspunsuri de genul: “Mâine s-ar putea să plouă!”. O sursă din serviciile secrete ne-a spus însă, ferm, că există un zăcământ uriaş de pietre preţioase, care pleacă din Moldova şi ajunge în Siberia. Tot în toamna anului trecut a izbucnit scandalul proiectului de modificare a Legii minelor, care conţine sintagma: “pietre preţioase”. Adică diamante în România!

În fine, am luat taurul de coarne, cum ar veni, şi am întrebat la Agenţia Naţională a Resurselor Minerale (ANRM). Răspuns: “Această sintagmă (“pietre preţioase” – n.r.) a fost introdusă prin Legea Minelor nr. 61/1998 datorită faptului că, la momentul elaborării acestui act normativ, s-a apreciat că nu poate fi exclusă posibilitatea ca în formaţiunile geologice din fundamentul platformei moldoveneşti, zona Iaşi-Botoşani, să existe roci potenţial purtătoare de asemenea mineralizaţii”. Mai pe înţelesul nostru: s-ar putea să fie ceva diamante în zona respectivă, dar nu prea avem chef să vă spunem şi vouă. Adică, moldovenii de la Izvoarele nu băteau câmpii când spuneau că ar exista zăcăminte de diamant…

În România nu au fost condiţii pentru formarea diamantelor sau pentru acumularea lor în sedimente. Acest fapt nu i-a descurajat însă pe Nicolae Ceauşescu şi pe Elena. Cam prin 1972 ei au fost cuprinşi de febra diamantelor. Au încercat mai întâi să dezvolte relaţia cu Republica Centrafricană, condusă pe atunci de dictatorul canibal Bokassa. Acesta a agreat relaţiile economice cu România în ce priveşte exploatarea zăcămintelor de cupru, dar nu s-a lăsat înduplecat când a venit vorba de diamante.

Atunci a fost pus la treabă departamentul de spionaj economic al securităţii, condus de generalul Pacepa. Acesta a procurat echipamentele şi tehnologiile necesare realizării diamantelor artificiale. Pe baza lor s-a dezvoltat la Timişoara, în mare secret, o fabrică capabilă să producă diamante industriale şi alte minerale cu duritate mare. Există informaţii că ar fi fost o instalaţie performantă şi foarte rentabilă.

Dar nu numai securiştii ci şi geologii români au fost puşi la treabă. Pe baza unor indicii neserioase, s-a avansat ipoteza existenţei diamantelor în Carpaţi sau în nisipurile din Delta Dunării. Întradvăr, în munţii ce mărginesc Valea Lotrului, mai ales în Munţii Căpăţânii, se găsesc ecologite, roci formate la presiuni şi temperaturi ridicate, aidoma celor în care se găsesc uneori şi diamante. Dacă spargi un fragment de ecologit (lucru nu prea uşor, căci e o rocă extrem de compactă şi dură) poţi zări în masa de piroxeni, asemenea unor stafide în cozonac, boabele unui mineral de un roşu sângeriu, foarte frumos. Este piropul, un granat. Piropul poate fi un indicator al prezenţei diamantului. Geologii ruşi care au descoperit în 1957, în împrejurări dramatice, zăcămintele de diamant din Iakuţia, au găsit mai întâi pirop.

Din păcate piropul din Carpaţi a rezultat prin alte procese geologice şi nu este însoţit şi de diamant. Deşi cercetătorii demonstraseră convingător acest lucru, pentru a urma indicaţiile de partid în Delta Dunării s-au construit până la urmă instalaţii de spălare şi îmbogăţire a mineralelor grele din acumulările de nisip. Cheltuială inutilă şi mediu distrus. Bineînţeles că niciun grăunte de diamant nu a ieşit la iveală.

După revoluţie peste acele instalţii s-a instalat paragina. Mulţi geologi s-au reprofilat. Iar fabrica de diamante sintetice de la Timişoara a fost tăiată la fier vechi.

Şi se spune că văzând Dumnezeu că prin spărtura sacului au curs prea multe bogăţii deasupra României, s-a gândit ca în compensaţie să le dea românilor ceva mai puţină minte. poatenustiai.ro