UPDATE 16.28: Cristina Georgmăneanu, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean Craiova: "Până în acest moment, la spital a ajuns o singură victimă a accidentului, este vorba despre o tânără aflată într-o stare de confuzie. Este în acest moment în evaluare"
Potrivit martorilor oculari, şi Silviu Lung este într-o stare de confuzie şi de agitaţie după impact. Totuşi, surse din clubul Astra susţin că imediat după accident, antrenorul cu portarii a sunat la club pentru a solicita elicopterul finanţatorului Ioan Niculae, însă acesta nu a putut decola din cauza ceţii.
Silviu Lung a fost implicat, astăzi, într-un accident de circulaţie. Din primele informaţii, acesta a avut loc în zona Radovan, la 30 de kilometri de Craiova, într-o zonă cu pădure şi multe serpentine.
În momentul în care s-a produs nefericitul eveniment, fostul mare portar al Craiovei se deplasa spre locuinţa sa, după ce fusese în vizită la socri.
"Accidentul a avut loc în zona unei păduri, pe Drumul European 79, între Craiova şi Calafat. O persoană aflată într-un automobil Renault a decedat, iar alte trei persoane au fost rănite, printre care şi Silviu Lung, care era la volanul unui autoturism Mercedes. Cercetările sunt în derulare", a declarat pentru ProSport purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Dolj.
Primele informaţii neoficiale susţin că şoferul automobilului Renault a încercat să întoarcă pe linie continuă, iar maşina condusă de fostul mare portar al Ştiinţei n-a putut evita impactul.
ProSport.ro
© 2025 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1446 (s) | 43 queries | Mysql time :0.007887 (s)
Comentarii (0)