News Flash:

Se majoreaza abonamentele lunare pentru comerciantii care vand in pietele din Timisoara

31 Decembrie 2021
407 Vizualizari | 0 Comentarii
piata

De la inceputul anului viitor cresc taxele si chiriile pentru comerciantii care vand in piete. Totul, pentru a fi adaptat ratei de inflatie. Care sunt noile tarife.
 
 
Din 1 ianuarie 2022, comerciantii care vor sa isi vanda produsele in pietele din Timisoara vor plati tarife mai mari.

In ceea ce priveste Piata Volanta Stadion, consilierul local Stefan Sandu spune ca administratia locala si conducerea Piete SA s-au gandit „sa mai dea o lovitura orasului pe final de an”.

„Producatorii vor fi obligati sa plateasca pe viitor 270 de lei lunar pentru a fi prezenti in Piata Volanta Stadion. Cine comenteaza este amenintat cu interzicerea dreptului de a mai avea un loc. Pentru ca, daca initial locurile in piata erau gratuite si atribuite de o comisie formata din reprezentanti ai producatorilor, ai Consiliului Local Timisoara, ai Politiei pietelor din cadrul Politiei Locale, ai Piete SA si ai Directiei Agricole Judetene, acum totul sta doar in pixul conducerii Piete SA. Practic, prin aceasta decizie, Piete SA a primit dreptul exclusiv de a gestiona dupa bunul plac aceasta piata, la constituirea careia nu a avut absolut niciun merit dar de unde incaseaza sume din ce in ce mai mari pe spatele producatorilor”, spune consilierul Stefan Sandu.

Directorul general al Piete SA explica insa ca din 1 ianuarie 2022 tariful pentru producatorii care vor vinde in Piata Volanta va creste cu numai 20 de lei fata de tariful actual – si anume de la 200 de lei/luna la 220 de lei/luna.

De altfel, aceste taxe forfetare au fost majorate la nivelul tuturor pietelor din Timisoara, nu numai pentru Piata Volanta, ca urmare a unei solicitari a Curtii de Conturi. Pe scurt, Curtea de Conturi a cerut, la nivel general, adaptarea tarifelor la rata inflatiei.

„Schimbarea acestor tarife si majorarea chiriilor a fost solicitata (n.r. – de Curtea de Conturi) in fiecare dintre piete. Noi, ca societate care are cheltuieli, trebuie sa ne gospodarim, sa generam venituri cu care sa acoperim cheltuielile. Nu este adevarat ca Societatea Piete SA nu s-a implicat in gestionarea Pietei Volante Stadion; aici ne-am ocupat de marcarea zonala, de administrarea spatiilor, de toaletele ecologice, de gunoi”, a declarat pentru Tion directorul general al Piete SA, Liviu Cocean.

In ceea ce priveste majorarea chiriilor, aceasta a fost aprobata pentru fiecare piata in parte de catre Consiliul de Administratie al societatii. Exceptie va face Piata Iosefin, unde chiriile nu se vor majora pentru a se putea mentine nivelul actual de ocupare.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1207 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006124 (s)