News Flash:

Investiție de 25 de milioane de lei la IPJ Timiș

S-a dat startul lucrărilor de reabilitare energetică a sediului Poliției Timiș

28 Decembrie 2023
110 Vizualizari | 0 Comentarii


Lucrările de reabilitare energetică a sediului Poliției Timiș au început, beneficiind de fonduri în valoare de 25 de milioane de lei din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Această renovare este esențială pentru a îndeplini standardele și cerințele Uniunii Europene, contribuind, în același timp, la reducerea consumului de energii convenționale și a emisiilor de dioxid de carbon. Proiectul vizează, de asemenea, o diminuare semnificativă a costurilor cu utilitățile.

„Proiectul presupune lucrări de reabilitare termică, respectiv izolarea termică a fațadei exterioare prin anvelopare și înlocuirea tâmplăriei exterioare cu tâmplărie termoizolantă cu performanță ridicată, lucrări de reabilitare a sistemului de încălzire și a sistemului de furnizare a apei calde de consum, lucrări de reabilitare a sistemului de climatizare și montarea unui sistem de producere a energiei electrice utilizând surse regenerabile – panouri fotovoltaice”, se arată în proiect.

Conform informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, se estimează că lucrările de reabilitare energetică vor fi finalizate până la mijlocul lunii februarie a anului 2026.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1146 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005158 (s)