Daca vei face rugaciuni scurte si te vei ruga adeseori, vei putea cu inlesnire sa ai mintea curata si sa-ti faci rugaciunile cu trezvie si luare aminte.
Se cuvine celui ce se roaga sa nu adauge multe cuvinte, ci sa se roage adeseori. Sa spuna cuvinte putine si dese, precum a poruncit Hristos si lui Pavel sa faca rugaciunea. Ca de te vei intinde spre multe cuvinte, peste putin timp vei lenevi, si mare loc vei da diavolului. Ca se apropie vrajmasul – ca sa te impiedice de la rugaciune si sa-ti scoata din minte cuvintele rugaciunii. Iar daca vei face rugaciuni scurte si te vei ruga adeseori, vei putea cu inlesnire sa ai mintea curata si sa-ti faci rugaciunile cu trezvie si luare aminte.

Nimeni sa nu zica ca nu se poate ruga fiind invaluit de griji omenesti, sau ca nu este aproape de biserica. Ci, oriunde ai fi, poti sa-ti faci rugaciunea, ca nu te impiedica locul, nici timpul. Macar de nu poti sa-ti pleci genunchii la rugaciune, sau nu poti sa te bati cu mana pe piept, sau nici mainile nu le poti ridica spre cer, insa daca mintea ta arde pentru Dumnezeu, ai implinit toata rugaciunea. In acest fel poti sa te rogi si umbland prin targ si mergand in loc pustiu, numai sa ai ravna. Poti sa te rogi si cand sezi sa vinzi ceva si cand cosi piei si cand nu poti intra in biserica si cand nu ai unde sa-ti faci rugaciunea. Pentru ca Dumnezeu nu se rusineaza de locul unde te rogi, ci numai una cauta, adica minte fierbinte si suflet curat. Deci ce cuvinte trebuie sa zica cel ce se roaga? Nimic altceva, fara numai sa zica cuvintele femeii cananeence: „Miluieste-ma, Doamne, ca sufletul meu este stapanit de diavol”, pentru ca mare diavol este pacatul. (Sfantul Ioan Gura de Aur)

***

In duminici si la marile sarbatori, Hristos da har indoit.
Imi aduc aminte ca atunci cand vietuiam cu staretul meu in ascultare, lucram putine ore zilnic, numai cate erau necesare pentru castigarea hranei zilnice. Dar in duminici si sarbatori intotdeauna aveam nelucrare. Crede-ma ca le asteptam cu atata nerabdare, incat ai fi zis ca toate duminicile erau Pa?tile. Noaptea privegheam opt ore stand in picioare, iar alte opt ore ma rugam in timpul zilei stand aproape tot timpul in picioare. Cum sa te fac sa intelegi? Ce rugaciune! Umilinta! Ce contemplatie! Cu adevarat era un Rai.

Imi amintesc ca intr-o duminica am avut niste inchinatori la chilia noastra. Cand acestia au vrut sa plece, staretul m-a strigat si mi-a spus:
– Parinte Haralambie, vei merge cu ei la Manastirea Sfantul Pavel ca sa se inchine.
Auzind acestea, m-am mahnit, dar nu pentru ca imi era greu, ci pentru ca ma gandeam ca voi pierde o zi de rugaciune: „Ah, Gheronda, ce mi-ai facut? Am pierdut ziua de duminica”.
Si fiindca nimic nu-i scapa staretului meu, indata mi-a spus:
– Nu te necaji, parinte, caci astazi vei avea o astfel de rugaciune, incat iti vei aminti de ea multi ani. Intr-adevar, asa s-a intamplat. Cand am ajuns la Manastirea Sfantul Pavel, am fost gazduit la arhondaric. M-am incuiat inauntru si m-am rugat cu lacrimi timp de patru ceasuri neintrerupt. Atat de mult har am simtit in rugaciune si atat de mult s-a indulcit sufletul meu de iubirea dumnezeiasca, incat nu le pot descrie in cuvinte.
Din aceasta am invatat inca o lectie: cum ca ascultarea este mai mare decat rugaciunea si ca toate se dobandesc prin ascultare. Acum, cand indatoririle administrative, de multe ori duminica, ma impiedica sa ma interiorizez, sufletul meu striga dinlauntru, protesteaza, inseteaza dupa Hristos mai mult decat cerbul insetat. Fie si pentru putin timp, simt nevoia sa ma ascund undeva pentru a-mi potoli setea sufletului.
Sursa: Doxologia.ro