News Flash:

Rata de promovare la simularea evaluarii nationale si a bacalaureatului, cu 10 % mai mare la Arad

31 Martie 2017
905 Vizualizari | 0 Comentarii
evaluare
Rata de promovare la simularea evaluarii nationale si a bacalaureatului este, in acest an, la Arad, cu 10 % mai mare fata de anul trecut. La cele doua simulari, peste 550 de elevi au obtinut medii intre 1 si 1,99, insa per total rezultatele sunt mai bune fata de alti ani.
Conducerea Inspectoratului Scolar al Judetului Arad a prezentat, vineri, rezultatele obtinute de catre elevii care au participat la simularile examenelor de evaluare nationala si ale bacalaureatului.
In acest an, simularea la evaluarea nationala a fost sustinuta de catre 3.260 de elevi de clasa a VIII-a, iar rata de promovare este de 45,06 la suta, mai mare decat anul trecut, cand a fost 36,13 la suta.
Nu s-a inregistrat nicio medie de 10, insa au existat 323 de medii cuprinse intre 1 si 1,99. Cele mai mari medii sunt cuprinse intre 9 si 9,99, un numar de 59 de elevi obtinand asemenea rezultate.
La simularea bacalaureatului au participat 4.382 de elevi din clasele a XI-A si a XII-A. Rata de promovare este de 38,49 la suta, mai mare decat in 2016, cand a fost de 26,46 la suta.
A existat o singura medie de 10, obtinuta de catre un elev din clasa a XII-a, iar peste 230 de medii au fost cuprinse intre 1 si 1,99.
39 de medii au fost cuprinse intre 9 si 9,99.
Rezultatele simularilor au fost afisate la avizierele scolilor in cursul zilei de vineri.
Conform sefului Inspectoratului Scolar Arad, prof. Claudius Mladin, "scopul simularilor este, pe de o parte, familiarizarea elevilor cu rigorile si standardele examenelor cat si, pe de alta parte, facilitarea unei analize pertinente a nivelului de pregatire al elevilor. Dupa afisarea rezultatelor la simulari, profesorii, impreuna cu elevii si parintii acestora trebuie sa analizeze rezultatele si sa gandeasca planuri de remediere si imbunatatire a calitatii nivelului de pregatire al candidatilor, pentru ca la examenele reale din vara rezultatele sa fie mai bune".
Anul trecut, rata de promovare la evaluarea nationala a fost de 68,37 la suta, iar la bacalaureat de 61,36 la suta. Mediafax.ro
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1134 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005090 (s)